La două zile de la incidentul de la gala premiilor Oscar, actrița Jada Pinkett Smith a vorbit despre „vindecare”, într-un mesaj publicat pe Instagram, relatază The Guardian. Este prima reacție a soției lui Will Smith, după momentul care a marcat cea mai importantă ceremonie din industria cinematografică.
În mesajul său, actrița nu a menționat nimic despre gluma făcută de Chris Rock la adresa sa și nici despre reacția violentă a soțului ei.
„Acesta este o perioadă a vindecării. Și sunt pregătită pentru asta”, a scris aceasta pe contul ei de Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Jada Pinkett Smith (@jadapinkettsmith)
Cu o zi înainte, tot pe Instagram, Will Smith i-a cerut scuze lui Chris Rock, după ce inițial, în discursul susținut la Oscaruri, după ce a câștigat trofeul „pentru cel mai bun actor”, și-a cerut scuze Academiei și colegilor săi.
Actorul a spus că s-a comportat inacceptabil și că „a reacționat emoțional” la gluma despre soția sa.
De partea cealaltă, Chris Rock nu a făcut nicio declarație până în acest moment.
În timpul galei, acesta i-a spus actriței Jada Pinkett Smith că „așteaptă filmul GI Jane 2”, o referință la faptul că aceasta și-a ras părul din cap, la fel ca și actrița Demi Moore în peliculă. Nu este clar dacă comediantul știa că Jada Pinkett Smith suferă de alopecie, o afecțiune care se manifestă prin căderea părului.
În urma incidentului, Academia americană de Film a condamnat gestul violent al lui Smith și a anunțat că situația este „analizată”.