Joe Biden, primul discurs ca președinte ales: „America poate fi definită printr-un singur cuvânt: Posibilități. Nu e nimic să nu putem face împreună”

Comentează

Într-un discurs susținut în fața a mii de susținători în Wilmington, Delaware, președintele ales al Americii a lansat un apel la unitate și le-a promis susținătorilor lui Donald Trump că va fi în egală măsură și președintele lor. Biden a ținut să mulțumească explicit comunității afro-americane pentru susținere, căreia i-a promis același lucru și le-a promis tuturor americanilor că se va lupta că să pună sub control pandemia și să facă America o țară mai dreaptă.

„Dragii mei americani și cei care m-au învățat să dansez: cei din Delaware. Oameni acestei națiuni au vorbit. Și ne-au oferit o victorie clară, convingătoare, o victorie pentru Noi poporul. Am câștigat cu cel mai mare număr de voturi pe care le-a primit un președinte în istoria acestei națiuni: 74 de milioane. Ceea ce trebuie să spun că m-a surprins a fost să văd în întreaga țară, în întreagă lume un val de bucurie, de speranță, de încredere reînnoită în ziua de mâine, într-o zi mai bună. Și sunt umil în fața încrederii pe care mi-ați acordat-o”, a spus Biden în fața miilor de oameni veniți să sărbătorească alături de Biden și de vicepreședintele ales, Kamala Harris, cea care de altfel a și deschis seara discursurilor.

Biden a salutat mulțimea din Wilmington alături de vicepreședintele ales, Kamala Harris. Foto: EPA

Îmi doresc să fiu un președinte care caută să nu divizeze, ci să unifice. Care nu vede state roșii sau state albastre, ci doar state unite. Și voi lucra cu toată puterea mea ca să vă câștig încrederea tuturor. Și despre asta cred că e America: este vorba despre oameni și despre asta va fi vorba în toată administrația noastră.
Joe Biden, președintele ales al SUA

Imediat, Biden a făcut națiunii întregi câteva scurte promisiuni, explicând de ce și-a dorit să fie președinte.

„Am dorit această poziție pentru a restaura încrederea americanilor, pentru a reconstrui coloana vertebrală a acestei națiuni, clasa de mijloc, și să fac America respectată în lume din nou. Este onoarea vieții mele că atâtea milioane de americani au votat pentru această viziune”, a subliniat acesta.

„Sunt soțul lui Jill. Va fi o Primă Doamnă minunată!”

În discursul său, noul președinte ales și-a omagiat soția: pe Jill Biden.

Joe Biden a celebrat victoria pe scenă alături de soția sa, Jill. Foto: EPA

„Oameni buni, așa cum am spus de multe ori: eu sunt soțul lui Jill. Și nu aș fi aici fără dragostea și susținerea ei, a fiului meu, Hunter, a fiicei mele, Ashley și a tuturor nepoților noștri și a întregii familii. Sunt inima mea. Soția mea și-a dedicat viața întreagă educației, dar educație nu e ceea ce face ea, ci ceea ce este ea. Pentru personalul din educație din America e o zi mare pentru voi. Veți avea una dintre voi la Casa Albă, iar Jill va fi o Primă Doamnă minunată. Sunt așa de mândru de ea”, a spus acesta.

Nu a uitat-o nici pe Kamala Harris, vicepreședintele ales și pe familia ei.

„Și voi avea onoarea de a lucra cu un vicepreședinte fantastic, Kamala Harris, care face istorie ca fiind prima femeie de culoare, prima fiică a unor imigranți care să fie aleasă în această țară ca vicepreședinte. Nu-mi spuneți mie că nu se poate în SUA. Kamala, Doug, sunteți parte din familie, ați devenit Bideni de onoare, fie că vă place sau nu”.

„Comunitatea afro-americană a fost alături de mine, voi fi și eu alături de voi!”

Noul președinte ales a ținut să le mulțumească tuturor celor care au fost alături de el: democrați, republicani, gay, heterosexuali, latino asiatice. „În cele mai joase momente, comunitatea afro-americană mi-a asigurat spatele și asta voi face și eu pentru voi!”.

Apoi a avut un mesaj pentru susținătorii lui Donald Trump: „Vă înțeleg dezamăgirea din această seară. Am pierdut și eu de câteva ori. Dar acum haideți să ne acordăm unii altora o șansă. E timpul să scădem temperatura, să ne ascultăm unii pe alții, iar pentru progres, trebuie să încetăm să ne vedem unii pe ceilalți ca dușmani. Nu sunt dușmanii noștri! Sunt americani! Biblia ne spune că există o vreme a vindecării. Acum e vremea vindecării în America!”.

În fața miilor de oameni și a întregii lumi, Biden și-a asumat obiectivele mandatului său ca președinte.

„Acum că această campanie s-a terminat, care e mandatul nostru: Americanii ne-au votat pentru a uni forțele decenței, forțele științei, forțele speranței și ale marilor valori ale timpului nostru. Bătălia pentru controlul virusului, bătălia pentru a construi prosperitatea, bătălia pentru a securiza sistemul de sănătate al familiilor voastre, bătălia pentru a atinge dreptatea socială și pentru a elimina rasismul sistemic din această țară. Și bătălia pentru a pune schimbările climatice sub control, bătălia pentru decență, pentru democrație, pentru a da oricărei persoane din această țară o șansă corectă. Doar asta cer”.

Democrații și republicanii trebuie să colaboreze!

Dar pentru ca toate astea să fie posibile, Joe Biden a lansat un apel către democrați și republicani: să lucreze împreună!

„Oameni buni, sunt un democrat mândru, dar voi guverna ca un președinte american. Voi munci la fel de mult pentru cei care nu m-au votat ca pentru cei care m-au votat. Să oprim această perioadă a demonizării acum și aici. Refuzul democraților și al republicanilor de a lucra împreună nu e o forță misterioasă dincolo de controlul nostru, e o decizie, o alegere pe care o facem. Și dacă putem decide să nu cooperăm, putem decide și să cooperăm. Și cred că asta e parte din mandatul dat poporul american. Americanii vor ca noi să cooperăm în interesul lor”.

Cuvântul care definește America

„Am vorbit multă vreme despre bătălia pentru sufletul Americii. Trebuie să redăm sufletul Americii. Mereu am spus că putem defini America printr-un singur cuvânt: posibilități. Nu e nimic să nu putem face împreună. Eu cred în posibilitățile acestei țări. Mereu ne uităm înainte: la mai o Americă mai justă, mai liberă, care creează joburi cu demnitate și respect, care vindecă boli precum cancerul și Alzheimerul, către o Americă care nu lasă pe nimeni în urmă, care nu cedează niciodată. E o națiune mare!”, a subliniat Biden.

Dulcele sărut al victoriei pentru Joe Biden Foto: EPA

Pe final, președintele ales a avut un cuvânt de încurajare pentru famiile celor peste 200.000 de americani care și-au pierdut viața din cauza pandemiei și a încheiat cu tradiționalul: ”Dumnezeu să binecuvânteze America!”

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
18 sept.
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
18 sept.
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
18 sept.
Rapid învinge FC Argeș cu 3-1 și este noul lider în Superligă. Fiul lui Dan Șucu a închis tabela
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Reportaj
18 sept.
De ce a câștigat Kia EV2 Best Electric City Car România 2026? Am testat-o în traficul din București și am înțeles cum a învins rivalii chinezi
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
18 sept.
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
18 sept.
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
Un bărbat în costum albastru închis care ține un inel de logodnă în mână
18 sept.
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
18 sept.
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
18 sept.
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
18 sept.
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”