Joe Biden: Statele Unite vor apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze

Comentează
Arhiva foto

Anunţul preşedintelui american, Joe Biden, a fost făcut la CBS, informează Agerpres, care preia AFP.

Întrebat dacă „americanii ar apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze", liderul american a răspuns la CBS: „Da, dacă ar avea loc un atac fără precedent". Ulterior, un purtător de cuvânt al Casei Albe a afirmat duminică seară pentru AFP că politica Statelor Unite cu privire la Taiwan „nu s-a schimbat".

În interviul său, preşedintele Statelor Unite a mai subliniat că nu este pe cale „să încurajeze" insula să-şi declare independenţa oficială. „Este decizia lor", a declarat el.

Joe Biden a enervat deja Beijingul afirmând la sfârşitul lunii mai că Statele Unite vor interveni militar pentru a sprijini Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei comuniste. Ulterior, el a făcut un pas înapoi, afirmându-şi ataşamentul faţă de „ambiguitatea strategică".

Acest concept deliberat neclar, care guvernează politica Washingtonului privind Taiwanul de decenii, constă pentru SUA în a urma principiul „unei singure Chine", fără a recunoaşte oficial Taiwanul, susţinând în acelaşi timp militar insulă fără a menţiona dacă vor interveni sau nu militar pentru a o apăra în caz de invazie. Ceea ce a făcut posibilă menţinerea unei anumite stabilităţi în regiune până în prezent.

Pe de altă parte, Washingtonul aplică „politica unei singure Chine" şi recunosc oficial un singur guvern chinez, cel de la Beijing.

Dar, în acelaşi timp, se abţin să aprobe poziţia Beijingului conform căreia Taiwanul este o parte inalienabilă a singurei Chine care va fi reunită într-o zi. Statele Unite consideră că depinde de Beijing şi Taipei să găsească o soluţie, dar se opun oricărei utilizări a forţei pentru a schimba statu quo-ul.

„Suntem de acord cu ceea ce am semnat cu mult timp în urmă", a spus Joe Biden în cursul interviului său.

Afirmaţii preşedintelui Biden vin după o apropiere semnificativă între Statele Unite şi Taiwan, într-un moment în care relaţiile dintre Beijing şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

Recent, Washingtonul a anunţat vânzarea de arme în valoare de 1,1 miliarde de dolari către Taiwan.

La mijlocul lunii august, China a făcut noi exerciții militare în apropierea Taiwanului, insulă pe care o consideră parte a propriului teritoriu. China a lansat cele mai mari exerciții militare făcute vreodată în jurul Taiwanului, după vizita lui Nancy Pelosi de la începutul lunii august.

China consideră că Taiwanul, cu o populaţie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o unească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez (1949).

În şapte decenii, armata comunistă nu a reuşit niciodată să cucerească insula, care a rămas sub controlul Republicii Chineze - regimul care a condus cândva China continentală şi în prezent conduce doar Taiwanul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!