”Am solicitat părţii bulgare să identifice soluţii pentru adoptarea programelor de învăţământ privind studierea limbii române ca limbă maternă în şcolile din Bulgaria. Această diferenţă între şcoală în limbă maternă şi şcoală cu limbă de predare intensiv este o deosebire care pentru cei care sunt în cauză este enormă, şi pentru cei care nu sunt în cauză, este un pic mai greu de explicat. Pur întâmplător, eu înţeleg foarte bine această diferenţă şi sper să avem limba română ca limbă maternă de predare”, a declarat Iohannis, la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Bulgaria, potrivit Mediafax.

Preşedintele a mai spus că, până la concretizarea acestei solicitări, o alternativă ar putea fi derularea cursurilor non-curriculare de limba română, sprijinite de statul român, în clădiri dedicate şcolilor din comunităţile de români.

„Cunosc solicitările făcute de membrii comunităţii româneşti din Bulgaria privind renunţarea la diferenţierea dintre <


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
GSP.RO
S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Viva.ro
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
Observatornews.ro
Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Știrileprotv.ro
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
HOROSCOP
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!