Șefa DNA spune că înregistrările difuzate în presă nu sunt autentice și prezintă fragmente dintr-o discuție purtată în timpul unei ședințe DNA. „Nu sunt autentice, sunt prelucrate. Sunt pasaje dintr-o discuţie pe care am avut-o în cadrul unei şedinţe de lucru desfăşurate în interiorul DNA. Ceea ce s-a prezentat la TV sunt pasaje prelucrate. Sunt anumite afirmaţii pe care nu le-am făcut”, a spus Kovesi, pentru ziare.com.

În cadrul acelei ședințe, spune Laura Codruța Kovesi, s-a discutat situația dosarelor aflate în lucru la procurori. „În acea şedinţă, noi am discutat ce dosare sunt în lucru, ce activităţi au făcut procurorii, pentru că ei trebuie să justifice de ce un dosar nu e soluţionat de un an. Şi trebuie să arate că au lucrat ritmic în dosare. S-a discutat despre anumite probe pe care ei le-au administrat sau urmează să fie administrate”, a explicat șefa DNA.

Kovesi spune că înregistrarea difuzată în presă nu respectă cronologie discuțiilor din timpul ședinței și că au fost amestecate fraze și propoziții dintr-o parte a ședinței, cu fraze și propoziții din altă parte. În plus, șefa DNA susține că în înregistrare apar și expresii pe care ea nu le-a folosit în cadrul discuțiilor. „E foarte simplu atunci când prelucrezi o înregistrare audio să faci anumite colaje din cuvinte”, explică aceasta.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

În ceea ce privește revocarea procurorilor Doru Țuluș și Mihaela Iorga, șefa DNA spune că nu a fost legată de înregistrări. „Motivele revocării au fost făcute publice. Au fost propuşi pentru revocare pentru motive diferite, dovedite în faţa CSM care a şi avizat această propunere de revocare”, a spus Kovesi.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Catrinel Sandu s-a săturat de plajă și de… apă! Motivul pentru care și-a adus fetele în țară


Scandalul înregistrărilor din DNA

înregistrare în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar da ordine procurorilor din subordinea sa ”să ajungă la premier”, a fost difuzată pe 18 iunie în spațiul public

În înregistrare, șefa DNA vorbește cu procurorul Jean Uncheșelu, iar din înregistrare reiese că Laura Codruța Kovesi ar da ordine procurorilor din subordinea sa ”să ajungă la premier”.

„Uncheşelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinarii- n.r.), ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (…) Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat. Doamne, m-am uitat şi eu pe datele statistice, unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineaţa până seara şi am făcut aşa un pic o… (…) DNA-ul aşa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanţă foarte mare. Posturi în plus avem, poliţişti în plus avem, specialişti în plus avem, dosare avem. Înseamnă că sunt alte cauze şi am vrut să stăm un pic de vorbă să vedem. M-am uitat puţin pe situaţiile astea. Sunt unele chestiuni îngrijorătoare. Sunt dosare de 6-7 ani cu urmărire penală începută şi care nu e soluţionată. Au venit şi la acelaşi procuror şi a mai venit cineva sau alt dosar. Urmărirea penală începută. La fiecare ştiţi ce aveţi în lucru. Dar altceva mă îngrijorează, că la asta cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm! De două luni, unii din ei  liberi, nu iese niciun rechizitoriu. Numa unii şi aceiaşi fac dosare. Unii s-au încurcat cu legea şi-au făcut trei rechizitorii anu trecut, mamă ce mult am lucrat, suntem tari. Cu trei rechizitorii nu facem treabă”, spune procurorul şef al DNA în înregistrarea audio difuzată de România TV.

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

DNA a susțintut, într-un comunicat oficial, că înregistrarea conține fragmente între care au fost intercalate sintagme menite să distorsioneze conținutul celor spuse. Pe de altă parte, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu înregistrările apărute în spațiul public.


Citește și: Cristian Hrubaru a ajuns în spital! Implicat într-un accident rutier

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI