Deocamdată, Vladimir Putin, 69 de ani, președintele Rusiei, și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, 44 de ani, „nu au nimic de rezolvat”, și, prin urmare, „în lipsa unor acorduri”, Kremlinul nu ia în calcul posibilitatea de a organiza o întâlnire între cei doi șefi de stat, a declarat Dimitri Peskov, secretarul de presă al liderului de la Moscova, citat de agențiile TASS și RIA Novosti.
„Progresele în negocierile dintre Federația Rusă și Ucraina nu sunt suficiente pentru a vorbi despre contacte dintre președinții celor două țări”, a declarat Dimiri Peskov.
În plus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că „nu va exista încetare a focului în timpul discuțiilor dintre echipele de negociatori din Federația Rusă și Ucraina”.
„Adevărul orice oprire a operațiunii militare este folosită de unitățile naționaliste din Ucraina pentru a se regrupa și pentru a continua atacurile asupra armatei ruse”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Peskov a subliniat că „acest lucru s-a întâmplat în mod repetat și, prin urmare, desigur, complică procesul”.
Israelul depune eforturi pentru a media conflictul dintre Ucraina și Rusia și ar putea fi un loc „potrivit” pentru viitoare discuții de pace la nivel înalt, a declarat duminică, 20 martie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Mihailo Podoliak, 50 de ani, consilierul președintelui Zelenski și negociator-șef în discuțiile cu partea rusă, a declarat că aspectele-cheie ale acordului de pace vor fi încetarea imediată a focului și retragerea imediată a trupelor ruse din Ucraina. În același timp, „se lucrează la un sistem de garanții de securitate pentru a preveni agresiunea rusă în viitor”, a declarat el, săptămâna trecută, într-un interviu pentru Wiadomości, principalul program de știri al canalului public polonez TVP1.
Ultimele negocieri de pace, purtate săptămâna trecută, în format video, s-au încheiat fără vreun rezultat clar. Președintele Zelenski a spus, totuși, că „poziţiile din negocieri sună mai realist”, iar Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a transmis că vede „o speranță pentru compromis”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina