Peste 1.100 de angajați ai Ministerului de Interne au fost mobilizați în toată țara pentru a combate electele caniculei, informează Mediafax.ro.
Citește și Țânțarii transmit 7 boli mortale! Neplăcerea provocată de bâzâitul și înțepăturile lor reprezintă cea mai mică problemă
La nivelul național au fost amplasate 845 de puncte de prim ajutor. De asemenea, nu mai puțin de 44.785 litri de apă au fost transportați de echipajele IGSU în judeţele Cluj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ şi Vrancea.
Atenție! Pe fondul caniculei, apare epuizarea termică. Cine sunt persoanele cele mai afectate, cum se previne și cum se tratează
Au ajuns la spital din cauza caniculei. După căldura dogoritoare, vin ploi torențiale
Pompierii au intervenit pentru a stinge mai multe incendii de vegetație care au avut loc în 26 de județe. Forțele MAI sunt pregătite să acționeze pentru că zilele acestea urmează să plouă torențial, după cum anunțat meteorologii.
„Pentru monitorizarea situaţiei şi intervenţia promptă în zonele vizate de avertizare, conducerea MAI a dispus o serie de măsuri, atât la nivel central cât şi la nivel teritorial. Astfel, va fi menţinut serviciul de urgenţă instituit la nivelul primăriilor localităţilor aflate în zonele supuse avertizărilor meteo, prognozele privind starea vremii vor fi transmise rapid către autorităţile locale, personalul MAI şi cel al autorităţilor locale este pregătit pentru manevre de forţe cu toate categoriile de mijloace şi echipamente din dotare pentru a asigura un răspuns optim în caz de necesitate”, informează MAI.
După am avut parte de temperaturi tropicale, meteorologii avertizează că vin ploile. Un cod portocaliu de ploi întră în vigoare începând de duminică, la ora 20.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vom avea parte de ploi însemnate cantitativ și de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată până luni la ora 23.
În cursul nopții de duminică spre luni, va ploua torențial în județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman. Vor fi averse și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Buzău.
În aceste zone ale țării vor fi descărcări electrice, căderi de grindină, iar vântul va sufla cu putere. Potrivit meteorologilor, se vor întregistra cantități de apă între 50 și 70 de litri pe metrul pătrat, iar pe arii restrâns între 80 și 90 de litri pe metrul pătrat. Vezi ce ce alte avertizări au fost emise de meteorologi.
Citește și Te-ai fi gândit să cultivi scaieți, în loc de roșii sau castraveți? Cum s-a îmbogățit un fermier din Ialomița
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro