În ultima săptămână a lunii aprilie este sărbătorită Săptămâna Mondială a Imunizării (24-30 aprilie) și are ca scop promovarea utilizării vaccinurilor la scară largă, pentru a proteja populaţia de toate vârstele împotriva bolilor transmisibile. Imunizarea este recunoscută unanim de specialişti ca fiind una dintre cele mai de succes şi mai eficiente intervenţii de sănătate publică, la scară mondială.
În prezent, vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecţioase şi, datorită lor, cel puţin între 2 şi 3 milioane de vieţi omeneşti sunt salvate anual, la nivel global arată reprezentanții ARPIM într-un comunicat, preluat de Agerpres.
“Este necesar ca populaţia la risc şi copiii să fie protejaţi de afecţiuni pentru care există vaccinuri, astfel încât să reducem presiunea asupra sistemului de sănătate şi riscurile asociate COVID-19. De asemenea, acum realizăm cât de important este să avem vaccinuri disponibile pentru boli infecţioase şi să le folosim la potenţialul lor maxim.
Descoperirea vaccinului atât de aşteptat în aceste zile, va contribui semnificativ la susţinerea eforturilor extraordinare ale cadrelor medicale de a ne proteja împotriva virusului SARS CoV-2”, a declarat Dan Zaharescu, director executiv ARPIM.
Producătorii de medicamente cer autorităților să adopte o serie de măsuri urgente:
- Asigurarea continuităţii serviciilor de vaccinare în conformitate cu Programul Naţional de Vaccinare şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a evita riscul izbucnirii de noi crize epidemiologice în perioada pandemiei COVID-19, de aceea sunt necesare ghiduri şi recomandări clare pentru vaccinarea de rutină în actualele condiţii.
- Adoptarea în regim de urgenţă a Legii Vaccinării pentru a creşte capacitatea sistemului naţional de vaccinare şi pentru a reduce povara bolilor prevenibile prin vaccinare. Prin adoptarea Legii Vaccinării şi ulterior, prin definirea legislaţiei secundare se creează premisele legislative pentru vaccinarea pe tot parcursul vieţii, inclusiv prin elaborarea legislaţiei secundare.
Statele Europene au interpretat diferit recomandările OMS, dar cele mai multe dintre ele (ex. Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Norvegia, Marea Britanie) au continuat serviciile de vaccinare ca într-o situaţie normală. Unele ţări, printre care şi România, au decis să acorde prioritate imunizării primare pentru copii.
Bătălia COVID-19 este dusă în laborator
În prezent, nu există vaccinuri sau tratamente aprobate pentru a preveni transmiterea sau vindecarea infecţiei cu virusul COVID-19. În timp ce comunitatea medicală îşi pune speranţele în descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin împotriva COVID-19, la nivel global şi european, companiile farmaceutice lucrează continuu pentru a găsi vaccinuri, soluţii de diagnostic şi tratamente, însă procesul este unul de durată.
Potrivit datelor oficiale, mai multe vaccinuri se află în prezent deja în faza I a studiilor clinice (studiu pe oameni) şi alte peste 60 se află în stadiul de evaluare preclinică. În mod normal, perioada de dezvoltare a unui vaccin este de 12-15 ani. Cu toate acestea, oficialii la nivel global şi local estimează un termen de aproximativ un an şi jumătate până când vom avea pe piaţă un vaccin eficient în cantităţi suficiente. Estimările vin în urma experienţei acumulate deja de companiile farmaceutice, în lupta cu virusuri similare precum MERS, SARS, gripă, HIV. Această experienţă îmbunătăţeşte semnificativ probabilitatea descoperirii unui vaccin eficient, într-un timp mult mai scurt.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cb4fcc8671d393528ab18c5286e652e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5c32122804e2da4c437fd4eb05efdfbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c4aca8b2551a560fd3e16b44b721dd38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b871c244f23808e5a19e78c6980bbb73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f162c914c3af02fac5c44249c2b4b0dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/06/vaccinare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1227978c8b827698f8317033ff934553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cutremur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romania-datorie-vaccinuri-pfizer-covid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/faimosi-vs-razboinici-joc-19-04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/andreea-marinescu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/american-stabilit-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/catalina-grama-la-prima-data-e1776453436283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muscatura-capusa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/iubita-sofer-tir-gateste-cabina-el-conduce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/colete-olanda-taxe-vinted.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-de-la-tribunalul-bucuresti-banuita-ca-a-folosit-inteligenta-artificiala-in-motivarea-unei-hotarari--foto-geminigeneratedimageegano0egano0egan-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/preot-cumpara-mancare-nevoiasi-jefuit-bucuresti-ucrainean-rus-e1776600313859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-oprea0809-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aprindere-de-lumanari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.