Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 658
Biden: Încetarea ajutorului american pentru Ucraina ar fi un „cadou de Crăciun” pentru Putin
Președintele american Joe Biden a declarat marți, în timpul întâlnirii cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, că, dacă Congresul SUA nu va reuși să adopte pachetul de ajutor pentru Ucraina, îi va oferi astfel președintelui rus Vladimir Putin „cel mai mare cadou de Crăciun”, relatează AFP.
„Congresul trebuie să aprobe fonduri suplimentare destinate Ucrainei înainte să intre în vacanţa de sărbători, pentru a nu îi oferi lui Putin cel mai grozav cadou de Crăciun pe care i-l pot da”, a spus Joe Biden.
„Vom fi alături de dumneavoastră”, a continuat Joe Biden în cadrul întrevederii avute în Biroul Oval cu omologul său ucrainean.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns luni la Washington, unde speră să obţină deblocarea unei asistenţe financiare esenţiale, dar extrem de dezbătute în Congresul american, pentru ţara sa, aflată în război cu Rusia.
Săptămâna trecută, Congresul american nu a reuşit să adopte un pachet în valoare de peste 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar Volodimir Zelenski speră ca prin vizita sa să sporească presiunea asupra Washingtonului în această privinţă.
Biden a anunțat la întâlnirea cu Zelenski un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina de 200 de milioane de dolari
Președintele american Joe Biden a anunțat, marți, la întâlnirea cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, de la Casa Albă, că a semnat un decret privind alocarea a 200 de milioane de dolari pentru ajutorul militar al Ucrainei.
„Tocmai am semnat un alt ordin executiv privind alocarea a 200 de milioane de dolari de către Departamentul Apărării (SUA – ed.)”, a spus Joe Biden.
Serviciile de informații americane: Rusia a pierdut 315.000 de militari în Ucraina
Însă, tot potrivit serviciilor americane de informaţii, această revenire în ofensivă se face cu preţul unor pierderi grele şi aproximativ 13.000 de soldaţi ruşi au murit ori au fost răniţi şi peste 220 de vehicule militare ruse au fost pierdute pe linia frontului dintre localităţile Avdiivka şi Novopavlivka începând din octombrie.
Un raport declasificat al serviciilor de informaţii americane estimează că Rusia a pierdut în Ucraina 315.000 de militari, morţi şi răniţi, adică aproximativ 87% din efectivele angajate în acest război la începutul conflictului, a declarat marţi agenţiei Reuters o sursă din respectivele servicii.
În acelaşi raport se apreciază că pierderile Rusiei în personal şi blindate au întors cu 18 ani în urmă efortul de modernizare al armatei ruse, care a fost nevoită să mobilizeze peste 300.000 de rezervişti anul trecut, a coborât standardele de recrutare pentru a trimite pe front deţinuţi şi a repus în funcţiune echipamente militare vechi pentru a le înlocui pe cele distruse, cum a fost cazul reactivării unor tancurilor T-62 fabricate în anii ’70.
Trupele ruse sunt în prezent din nou în ofensivă în estul şi sudul Ucrainei, consemnează France Presse.
Armata rusă a înaintat „în mod semnificativ” în regiunea ucraineană Zaporojie, a susţinut marţi guvernatorul instalat de Moscova în această regiune parţial ocupată de trupele ruse, Evgheni Baliţki.
Ruşii au lansat în plus cu două zile în urmă o „ofensivă masiv” în jurul oraşelor Avdiivka şi Mariinka, puncte fierbinţi ale frontului în partea de est a Ucrainei, a semnalat marţi comandantul ucrainean responsabil cu această zonă a frontului, susţinând de partea sa că trupele ucrainene „îşi menţin ferm poziţiile”.
Zelenski le-a spus senatorilor americani că Ucraina poate câștiga războiul cu ajutorul SUA
Chuck Schumer, liderul majorității din Senatul SUA, a declarat că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a transmis, marți, senatorilor că „dacă primește ajutor, poate câștiga acest război”, relatează The Guardian.
„De asemenea, a spus clar că dacă pierdem, Putin câștigă. Acest lucru va fi foarte periculos pentru Statele Unite”, a declarat Chuck Schumer.
Șeful statului ucrainean i-a informat pe senatorii americani despre situația actuală de securitate și economică din țara sa și despre importanța menținerii sprijinului vital american vital.
„Mulțumesc liderului Partidului Democrat din Senat, Chuck Schumer, și liderului Partidului Republican din Senat, Mitch McConnell, pentru consolidarea sprijinului bipartizan al statului și al poporului nostru”, a subliniat Volodimir Zelenski.
Potrivit site-ului președintelui , Volodimir Zelenski i-a informat pe senatorii americani despre intențiile militare pe termen mediu.
El a subliniat că Ucraina va pune presiune asupra agresorului anul viitor, așa că sprijinul din partea SUA este foarte important. În special, a fost subliniată necesitatea armelor cu rază lungă de acțiune.
Senatorul republican Lindsey Graham a precizat că i-a transmis „clar” lui Volodimir Zelenski că blocarea ajutorului Ucrainei nu are nimic de-a face cu persoana președintelui ucrainean, ci cu problema spinoasă a frontierei.
„I-am spus președintelui Zelenski că obligația mea principală este să îmi protejez țara și să o ajut pe a sa, în condițiile în care politica de frontieră a țării mele reprezintă o amenințare imediată la adresa siguranței poporului american. I-am spus: „Ai făcuttot ce ai putut, dar aceasta nu e nu este problema ta”, a spus Lindsey Graham.
Cel puțin un civil a murit la Kupiansk, în urma unui bombardament al armatei ruse
Oleg Sinegubov, șeful administrației militare din regiunea Harkov a anunțat că, în urma bombardamentului de marți asupra orașului Kupiansk, o persoană a murit, iar alta a fost rănită.
„Astăzi (n.r. – marți), un civil în vârstă de 73 de ani a murit în urma bombardamentelor de artilerie inamice în orașul Kupiansk. Un alt localnic în vârstă de 79 de ani a fost rănit de schije și a fost internat într-o instituție medicală”, a transmis Oleg Sinegubov.
Rușii susțin că au înregistrat un avans semnificativ în sudul Ucrainei
Armata rusă a realizat un avans „semnificativ” în regiunea Zaporojie, din sudul Ucrainei, care este parţial ocupată, a declarat marţi guvernatorul instalat de Moscova, Evgheni Baliţki, relatează AFP.
„Unităţile noastre au făcut progrese semnificative la nord-est de Novopokrovka. Situaţia este în permanenţă tensionată, dar băieţii noştri continuă nu numai să menţină apărarea, ci şi să avanseze treptat, în timp ce forţele ucrainene suferă pierderi semnificative”, a spus Evgheni Baliţki.
Acesta este primul avans anunțat de un oficial rus în sudul Ucrainei de când contraofensiva ucraineană a fost oprită, în lipsa unor succese semnificative.
Novopokrovka este un sat situat la nord-est de Robotîne, localitate care a fost capturată în august de forţele ucrainene care sperau să facă o breşă în zonă pentru a înainta spre sud, spre Marea Azov.
În raportul său de dimineaţă, Statul Major al armatei ucrainene a dat asigurări că a respins atacurile ruseşti în zonă, fără a da alte detalii. „În regiunea Zaporojie, forţele de apărare au respins trei atacuri inamice în zonele de la nord de Prîutne şi la vest de Novopokrovka”, se arată în raport.
Secretarul Consiliului de Apărare: Aștepările contraofensivei ucrainene nu au fost îndeplinite
Speranțele de contraofensivă ale Ucrainei nu s-au adeverit, dar asta nu înseamnă că Kievul nu va obține în cele din urmă victoria, a declarat secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksii Danilov, într-un comentariu pentru BBC, marți, 12 decembrie.
Contraofensiva de luni de zile lansată de forțele ucrainene în vară a obținut doar progrese modeste și nu a reușit în mare parte să atingă obiectivele strategice stabilite.
„În luna mai, fiecare cetățean din țara noastră dorea ca războiul să se încheie rapid. Au existat speranțe, dar acestea nu s-au adeverit”, a recunoscut Danilov.
Campania mult așteptată a avut ca scop recâștigarea unor mari porțiuni de teritoriu capturate de Rusia în 2022 și să ajungă la Marea Azov, tăind Crimeea de regiunile ocupate din est și de Rusia.
Confruntându-se cu rețele defensive dense ale Rusiei, forțele ucrainene au reușit să elibereze doar 14 sate din regiunile Donețk și Zaporojie.
Pe măsură ce ostilitățile s-au redus în decembrie, înalți oficiali ucraineni au recunoscut că contraofensiva nu a obținut rezultatele dorite.
Kyivstar, ținta unui atac cibernetic major. Serviciile au fost întrerupte
Cel mai mare operator de rețele de telefonie mobilă din Ucraina, Kyivstar, a declarat că a fost ținta unui atac cibernetic major marți dimineață, care i-a blocat temporar semnalul celular și de internet, relatează Reuters.
Compania a precizat că lucrează pentru a remedia întreruperea și cooperează cu organele de aplicare a legii.
Separat, co-fondatorul Monobank, un important sistem de plăți ucrainean, a declarat că firma sa se confruntă cu un atac DDoS (Distributed Denial of Service), dar că totul este „sub control“.
Kyivstar, cel mai mare operator de telecomunicații ucrainean, suferă întreruperi de rețea
Compania ucraineană de telecomunicații Kyivstar a raportat o defecțiune tehnică pe scară largă pe 12 decembrie, abonații plângându-se de întreruperi ale rețelei și ale internetului, potrivit The Kyiv Independent.
Kyivstar este cel mai important furnizor de servicii de telefonie din Ucraina, cu peste 24 de milioane de clienți de telefonie mobilă și peste 1 milion de clienți de internet la domiciliu, începând cu luna septembrie a acestui an.
„Astăzi, a avut loc o defecțiune tehnică în rețeaua noastră, ceea ce poate duce la indisponibilitatea serviciilor de comunicații și a accesului la internet în anumite părți ale bazei de abonați”, se arată în anunțul Kyivstar pe Facebook.
„Specialiștii companiei lucrează la rezolvarea problemei”.
Site-ul Kyivstar a fost, de asemenea, indisponibil de la ora locală 9:00.
Utilizatorii au raportat probleme încă din dimineața zilei de 12 decembrie, spunând că nu pot efectua sau primi apeluri și nu pot utiliza serviciile de internet.
Donald Tusk, noul premier al Poloniei: Varșovia va cere mobilizarea deplină a lumii libere pentru Ucraina
Noul prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, a declarat în parlamentul polonez că țara sa va cere mobilizarea deplină a lumii libere pentru a ajuta Ucraina, scrie The Guardian.
„De asemenea, trebuie să vorbim cu o singură voce despre Ucraina. Acest lucru trebuie, de asemenea, să ne unească. Atacul asupra Ucrainei este un atac asupra noastră, a tuturor.
Vom cere mobilizarea totală a Occidentului pentru a ajuta Ucraina. Nu mai pot asculta politicienii care vorbesc despre faptul că sunt obosiți de situația din Ucraina.
Aceștia îi spun președintelui Zelenski că sunt obosiți de această situație. Voi cere ajutor pentru Ucraina din prima zi.”, a declarat acesta în fața parlamentului.
Parlamentul Poloniei a votat luni, 11 decembrie, în favoarea numirii lui Donald Tusk în funcția de prim-ministru al țării, punând capăt la opt ani de guvernare naționalistă și pregătind terenul pentru o dezghețare a relațiilor cu Uniunea Europeană.
Kremlin: Moscova va urmări „cu mare atenție” întâlnirea Biden-Zelenski
Moscova va urmări „cu mare atenție” întâlnirea dintre Joe Biden și Volodimir Zelenski planificată pentru marți, a declarat Kremlinul, potrivit The Guardian.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai spus că „zecile de miliarde de dolari” oferite deja de Washington Kievului nu au reușit să schimbe cursul războiului și că nici un ajutor suplimentar nu va reuși în mod similar să facă acest lucru, relatează Reuters.
El a adăugat că autoritatea lui Zelenski a fost subminată de eșecuri.
Întâlnirea de marți dintre Biden și Zelenski este menită „să sublinieze angajamentul de nezdruncinat al Statelor Unite de a sprijini poporul ucrainean în timp ce se apără împotriva invaziei brutale a Rusiei”, a declarat Casa Albă într-un comunicat duminică.
„În timp ce Rusia își intensifică atacurile cu rachete și drone împotriva Ucrainei, liderii vor discuta despre nevoile urgente ale Ucrainei și despre importanța vitală a sprijinului continuu al Statelor Unite în acest moment critic”.
Apărarea rusă susține că a doborât o rachetă balistică deasupra regiunii Belgorod
Ministerul rus al Apărării a declarat că apărarea antiaeriană care funcționează în regiunea Belgorod din vestul Rusiei a doborât o rachetă balistică Tochka-U în dimineața zilei de 12 decembrie, scrie The Kyiv Independent.
Acesta a precizat că racheta a fost distrusă, dar nu a comentat dacă aceasta sau resturile ulterioare au provocat pagube.
Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a declarat că apărarea aeriană a doborât o „țintă” în apropierea satului Bessonovka, la aproximativ 30 de kilometri de orașul Belgorod și la aproape 50 de kilometri de granița cu Ucraina.
Kievul nu a comentat afirmația, iar aceasta nu poate fi verificată independent.
Dronele și rachetele au vizat intermitent teritoriul rusesc de la începutul invaziei la scară largă. De obicei, Ucraina nu comentează atacurile, care au ajuns până la Moscova.
UE va propune redirecționarea a 15 miliarde de euro din activele rusești înghețate către Ucraina
UE va sugera o propunere de a confisca aproximativ 15 miliarde de euro din profiturile preconizate generate de activele rusești înghețate și de a le transfera Ucrainei, a relatat Financial Times (FT) pe 11 decembrie, citând comentarii ale vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, scrie The Kyiv Independent.
De la începutul invaziei la scară largă, Occidentul a înghețat active în valoare de aproape 215 miliarde de dolari de la Banca Centrală a Rusiei, dar nu a existat un consens cu privire la cea mai bună modalitate de a le confisca, parțial sau total, și de a redirecționa fondurile către Ucraina.
Grupul celor șapte națiuni (G7) a declarat pe 12 octombrie că va reține activele rusești înghețate în jurisdicțiile lor, estimate la aproximativ 280 de miliarde de dolari, până când Rusia va plăti pentru reparațiile și reconstrucția Ucrainei.
Nu este clar cum intenționează G7 să aplice planul sau când ar putea fi accesate efectiv fondurile, motiv pentru care Dombrovskis a declarat că este necesară o soluție interimară.
Planul, despre care FT a spus că va fi propus la Bruxelles pe 12 decembrie, ar cere băncilor care dețin active rusești înghețate să plaseze profiturile într-un cont bancar separat, care ar fi apoi transferat anual la bugetul UE pentru a asigura finanțarea Ucrainei.
Rușii au pierdut peste 340.000 de soldați de la începutul ofensivei din Ucraina
Rusia a pierdut 340.650 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei sale la scară largă, la 24 februarie 2022, a raportat Statul Major General al forțelor armate ucrainene la 12 decembrie, scrie The Kyiv Independent.
Acest număr include 800 de pierderi suferite de forțele rusești doar în ultima zi.
Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 5.664 de tancuri, 10.579 de vehicule de luptă blindate, 10.650 de vehicule și rezervoare de combustibil, 8.073 de sisteme de artilerie, 919 sisteme de rachete cu lansare multiplă, 605 sisteme de apărare aeriană, 324 de avioane, 324 de elicoptere, 6.163 de drone, 22 de nave și ambarcațiuni și un submarin.
Rușii au bombardat 8 localități din regiunea Sumî
Forțele rusești au atacat opt comunități de-a lungul graniței din regiunea Sumî pe 11 decembrie, trăgând de 18 ori pe parcursul zilei, a raportat administrația militară din regiunea Sumî, potrivit The Kyiv Independent.
Comunitățile Yunakivka, Krasnopillia, Velîka Pîsarivka, Esman, Znob-Novhorodske, Hotin, Drujbivka și Seredîna-Buda au fost supuse focului.
Armata rusă a vizat diferite comunități cu atacuri de artilerie, mortiere, rachete și drone, lansând totodată mine asupra unei așezări.
Administrația a înregistrat 70 de explozii pe parcursul zilei.
Orașul Velîka Pîsarivka, în care locuiesc aproximativ 3.900 de locuitori, a cunoscut cele mai intense atacuri, cu 26 de explozii înregistrate în zonă. Comunitatea este situată la doar șapte kilometri vest de granița dintre Ucraina și Rusia.
Bombardamentele sunt un eveniment zilnic pentru comunitățile din apropierea graniței de nord-est a Ucrainei cu Rusia. Locuitorii din așezările de frontieră vulnerabile din regiune se confruntă cu mai multe atacuri pe zi.
Volodimir Zelenski îndeamnă, de la Washington, Congresul SUA să „nu facă jocul lui Putin”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni, 11 decembrie, în fața unei audiențe militare americane, că speră că încă poate conta pe Statele Unite și a îndemnat Congresul american să nu facă jocul președintelui rus Vladimir Putin, informează Reuters.
„Nu vom renunța. Știm ce avem de făcut și puteți conta pe Ucraina. Și sperăm la fel de mult să ne putem baza pe voi”, a afirmat Zelenski, într-un discurs susținut la Universitatea Națională de Apărare.
Administrația președintelui american Joe Biden a avertizat Congresul că un eșec în reînnoirea asistenței militare pentru Ucraina ar putea înclina războiul care durează de aproape doi ani în favoarea Rusiei, ceea ce va crea amenințări la adresa securității naționale a Occidentului.
Zelenski, într-o referire la disputele din Congresul SUA privind alocarea ajutorului, a declarat că este „crucial ca politica (…) să nu-i trădeze pe soldați”.
„Permiteți-mi să fiu sincer cu voi, prieteni. Dacă există cineva inspirat de problemele nerezolvate din Capital Hill (sediul celor mai importante instituții ale administrației SUA, n.r.), acela este doar Putin și clica lui bolnavă”, a adăugat Zelenski.
Zelenski a fost invitat marți pentru mai multe întâlniri la Casa Albe, inclusiv cu membri ai Congresului.
Mulți parlamentari republicani au pus la îndoială continuarea ajutorului acordat Ucrainei.
Mai multe detalii: Volodimir Zelenski îndeamnă, de la Washington, Congresul SUA să „nu facă jocul lui Putin”: „Este crucial ca politica să nu-i trădeze pe soldați”
Ucraina a doborât o rachetă de croazieră rusă deasupra regiunii Zaporojie
Comandamentul Operațional de Est al Ucrainei, cu sediul la Dnipro, a declarat luni că a doborât o rachetă de croazieră rusă Kh-59 deasupra regiunii Zaporojie, informează The Kyiv Independent.
De asemenea, forțele de apărare aeriană au doborât o rachetă de croazieră Kh-59 deasupra districtului Krivoi Rog din regiunea Dnipropetrovsk, în jurul orei locale 15.00.
Forțele aeriene ucrainene au declarat, de asemenea, în seara zilei de 11 decembrie, că Rusia a lansat mai multe drone Shahed din Crimeea ocupată în direcția regiunilor Zaporojie, Donețk și Dnipropetrovsk.
Forțele Aeriene au declarat că un alt grup de drone a fost lansat din regiunea Herson spre regiunea Mykolaiv.
România sprijină ferm un acord pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi cu Republica Moldova
România sprijină ferm obţinerea unui acord politic pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova, plecând de la recomandările Comisiei Europene, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, pentru Agerpres.
Şefa diplomaţiei române a participat la Consiliul Afaceri Externe de la Bruxelles.
Ea a susţinut o decizie în ceea ce priveşte parcursul european al statelor din vecinătatea României.
"Majoritatea covârşitoare a statelor membre a admis că această decizie este una extrem de importantă, mai ales în contextul geopolitic actual. Continuă demersurile diplomatice, discuţiile diplomatice, pentru a încerca să obţinem o decizie pozitivă la sfârşitul acestei săptămâni, la Consiliul European din decembrie”, a arătat Luminiţa Odobescu.
Începerea negocierilor cu Ucraina, a punctat Odobescu, „este un subiect de negociere, care va fi discutat în continuare, la cel mai înalt nivel, de liderii europeni, la Consiliul European de la sfârşitul acestei săptămâni”.
De asemenea, ea a amintit că România a susţinut şi continuă să susţină parcursul european al Republicii Moldova „nu numai la nivel politic, dar şi la nivel practic”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6d8299d74dbfb283527d27b30ef0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d5e3f8ab9426a389875bbd2e60fdaafd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c21a58d42187314f9378ef6f7fdc2b4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/12/profimedia-0828937626.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ploaie-torentiala-e1776516548941.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gheorghe-turda-si-saveta-bogdan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/george-simion-acuzat-ca-a-facut-lobby-ca-romania-sa-fie-scoasa-din-visa-waiver--dragos-sprinceana-era-baut-la-interviu-e1776059682716.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/diana-buzoianu-a-anuntat-reguli-noi-pentru-iazurile-piscicole-avem-cratere-cu-apa-si-oamenii-au-murit-inotand-acolo-2-e1776508077450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gravida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Ella_ 12.12.2023, 09:43
Imi e dor de vremurile in care nu existau razboaie si pandemii :(
Claudea 12.12.2023, 09:47
De s-ar termina aceste războaie.
mica 12.12.2023, 10:09
Să vedem cât o să reziste Kievul acestor atacuri cu rachete.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.