Liz Truss analizează să urmeze exemplul lui Donald Trump și să mute ambasada britanică din Israel la Ierusalim

 1 comentariu

Noul premier britanic Liz Truss ar putea să modifice o politică de decenii a diplomației britanice a Marii Britanii privind conflictul dintre Israel și Palestina, după ce a anunțat joi în timpul unei întâlniri cu premierul Israelului în marja summitului ONU, că ia în considerare posibilitatea de a muta ambasada britanică de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează The Guardian.

Statutul Ierusalimului, pe care israelienii și palestinienii îl pretind ca fiind capitala lor, este una dintre cele mai sensibile probleme ale conflictului de lungă durată din regiune.

Ierusalimul de Est, împreună cu Cisiordania și Fâșia Gaza, a fost considerat teritoriu palestinian ocupat în conformitate cu dreptul internațional de la războiul de șase zile din 1967.

La fel ca marea majoritate a comunității internaționale, poziția Regatului Unit până în acest moment a fost că orașul divizat ar trebui să găzduiască consulate, mai degrabă decât ambasade, până când se ajunge la un acord de pace final.

Această poziție unitară a fost încălcată în 2018 de fostul președinte american Donald Trump care a mutat ambasada americană la Ierusalim. Decizia a provocat condamnări internaționale și a dus la proteste și ciocniri în care forțele israeliene au ucis zeci de palestinieni. Prim-ministrul Marii Britanii de atunci Theresa May a criticat decizia la acea vreme.

Joi, premierul israelian Yair Lapid i-a mulțumit lui Truss pentru ceea ce el a descris pentru că analizează această posibilitate. „Vom continua să consolidăm parteneriatul dintre țări”, a spus el.

Potrivit presei britanice, relocarea ambasadei a fost una dintre opțiunile prezentate lui Truss de personalul Ministerului de Externe la sfârșitul anului 2021, în timpul mandatului ei de ministru de externe. Cu toate acestea, ea nu a făcut nicio schimbare substanțială de politică în cei doi ani petrecuți în fruntea diplomației britanice.

Prim-ministrul pare să fi expus mai întâi în mod public ideea mutării ambasadei într-o scrisoare adresată grupului parlamentar al prietenilor conservatori ai Israelului (CFI) în timpul campaniei interne a conservatorilor pentru alegerea succesorului lui Boris Johnson.

În afară de SUA, doar trei state au ambasade în Ierusalim - Kosovo, Honduras și Guatemala - care și-au mutat reprezentanțele diplomatice de la Tel Aviv după decizia din 2018 luată de Donald Trump.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ivryernest 23.09.2022, 01:47

    Va fi un gest politic de cea mai mare importanță, pentru care o eflicit din tot sufletul ! Așa da, prim ministru !

ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
21:05
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
20:46
„Senzație de libertate!” Un bărbat a cumpărat un oraș abandonat și locuiește singur acolo. Cât a plătit americanul
20:39
CTP critică dur naționala României după eșecul cu Bosnia: „Echipă de ospătari! Îmi venea să mă ascund sub masă”
Analiză
20:38
Raport „Education at a Glance 2026”: România, pe ultimul loc în OCDE la finanțarea educației, cu un sfert dintre tineri fără liceu și 81% dintre români fără facultate
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri