În jur de 25 de români au așteptat să voteze la Consulatul Român din Castellon, secția la care în primul tur au votat cei mai mulți români în Spania – 2.381 de voturi.

Tineri veniți cu copii, familii sau vârstnici, românii de pe coasta estică a Spaniei au dorit să își exprime votul.

Prima femeie care a votat în turul 1, cu piciorul în gips, a revenit la vot în turul 2. De ce:

”Am votat pentru o Românie mai bună, pentru un viitor al copilului meu. Cu ajutorul lui Dumnezeu și a celor care votează, să putem face o Românie mai bună să pot să mă întorc acasă”, a declarat corespondentului Libertatea la Castellon, Grăjdean Elena, o tânără mamă de 29 de ani, care a venit la vot cu copilul ei de 3 ani.

Studenții români din Spania au votat și în turul 2. Ce își doresc de la viitorul președinte:

Ea spune că deși se află în Spania de 22 de ani, consideră că țara ei este România și își dorește să se întoarcă aici: ”Vreau să mă întorc acasă pentru că e țara mea, e limba mea, strămoșii mei, istoria mea. Eu sunt româncă, deși am venit de mică aici și copilul meu este român”, a mărturisit tânăra.

vot-diaspora-turul-2-spania-1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Până în acest moment, au votat un număr dublu de români faţă de primul tur.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, au votat în Spania 87.780 de români. La alegerile de acum cinci ani, în primul tur și-au exprimat votul 33.000 de români, în timp ce în turul doi s-au prezentat la urne 80.000.

Citeşte şi:

Vreme deosebit de rece în București și în toată țara. Când ar putea ninge în Capitală

Suspiciuni în cazul Caracal. Procurorii se întreabă de ce polițistul Constantin Pistol nu le-a spus că a vorbit de pe un telefon privat cu Alexandra

Interviu cu omul care a scos în stradă un sfert de milion de cehi, la 30 de ani după comunism: ”Lupta pentru democrație nu se termină niciodată”

Urmărește-ne pe Google News
Măsura anunțată de Franța, după ce Djokovic a fost deportat din Australia. Lovitură dură pentru sârb
PARTENERI - GSP.RO
Măsura anunțată de Franța, după ce Djokovic a fost deportat din Australia. Lovitură dură pentru sârb
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Apelul la 112 făcut de poliţistul care a ucis-o pe Raisa: Omul legii vorbeşte cu şase dispeceri şi nu pare să conştientizeze că a lovit doi copii
Observatornews.ro
Apelul la 112 făcut de poliţistul care a ucis-o pe Raisa: Omul legii vorbeşte cu şase dispeceri şi nu pare să conştientizeze că a lovit doi copii
Horoscop 17 ianuarie 2022. Vărsătorii ar fi bine să nu se mai ocupe de starea de sănătate doar teoretic și să treacă la treabă
HOROSCOP
Horoscop 17 ianuarie 2022. Vărsătorii ar fi bine să nu se mai ocupe de starea de sănătate doar teoretic și să treacă la treabă
Probleme pentru Otilia Bilionera la Survivor România 2022. Veste teribilă primită de vedetă din partea medicilor
Știrileprotv.ro
Probleme pentru Otilia Bilionera la Survivor România 2022. Veste teribilă primită de vedetă din partea medicilor
Răsturnare de situaţie! Uluitor: ce le spune ministrul australian, care "l-a executat" pe Novak Djokovic, unor apropiaţi | VIDEO
Telekomsport
Răsturnare de situaţie! Uluitor: ce le spune ministrul australian, care "l-a executat" pe Novak Djokovic, unor apropiaţi | VIDEO
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi