Mâna dreaptă a Codruței Kovesi la DNA a ajuns căpitan de port

 32 comentarii

Gheorghe Popovici, fostul procuror-șef de secție I combatere a corupției, s-a pensionat din magistratură și lucrează în portul din Tulcea, fiind unul dintre cei mai severi „când e vorba de respectat regulile de către barcagii”, potrivit informațiilor de la mai mulți navigatori din zonă, intervievați de ziar.

Reconversie profesională pentru Gheorghe Popovici, fost șef al secției I combatere a corupție din DNA. Popovici este, din 23 august 2021, căpitan de port la Căpitănia Zonală Tulcea din subordinea Autorității Navale Române.

Numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea în 1998, prin decretul nr. 171 al președintelui de atunci Emil Constantinescu, Popovici a stat, la nivel local, 13 ani.

Apoi a ajuns la București, la Direcția Națională Anticorupție, unde a ajuns șef de secție în timpul Laurei Codruța Kovesi.

Cum s-a desfășurat cariera de magistrat

1998-2011 - procuror, apoi șef secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, pe urmă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea

2012-2014, 2018-2019 - procuror DNA

2014-2018 - procuror-șef secția I combatere a corupției DNA

2019-2021 - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea

După retragerea din magistratură a ajuns la căpitănie, din 23 august 2021. Ce face aici?

„Controlează legalitatea: vestele de salvare, actele la bărci”

Conform informațiilor ziarului, dublate de declarațiile depuse de acesta pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI), Popovici este căpitan port gradul I la Căpitănia Zonală Tulcea.

Libertatea l-a sunat pe Popovici pentru a afla care sunt, mai exact, atribuțiile sale în noua funcție.

A răspuns la apel și a punctat că nu vrea să răspundă întrebărilor telefonic și le-a cerut pe e-mailul oficial al instituției. Ziarul nu a primit încă niciun răspuns la ele.

„Controlează legalitatea: oprește bărcile pe Dunăre și controlează vestele de salvare, actele la bărci”, susțin oameni din Tulcea care au dialogat cu ziarul. Pe brațele Dunării controlate de Căpitănia Tulcea, vestele de salvare sunt obligatorii.

Potrivit surselor, Popovici e unul dintre cei mai severi reprezentanți ai autorităților când e vorba de regulile de navigație.

Conform declarației de avere, fostul magistrat câștigă 230.000 de lei pe an din pensie și puțin peste 50.000 de lei pe an din noua sa meserie, căpitan de port grad I la Tulcea.

Conform declarației de interese, Popovici e membru în Asociația Relevment, „asociația profesională a căpitanilor de port şi inspectorilor de navigaţie”, dar și membru al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor din județul Tulcea. În declarația de avere are o șalupă din 1974, de fabricație norvegiană.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/11/gheorghe-popovici-declaratie-de-avere.pdf" title="gheorghe popovici declaratie de avere"]

Ce dosare i-au trecut prin mână: de la Bica la Voiculescu

Popovici a plecat din DNA în 2019, după ce, între 2014 și 2018, a fost șef secție. Conform G4Media, Popovici este cel care a confirmat toate rechizitoriile Secţiei I DNA în această perioadă.

Aceeași sursă notează și dosarele cu renume ale căror rechizitorii au trecut pe la Popovici. Printre ele, dosarele fostei șefe DIICOT Alina Bica și cel al șantajului Antena 3 - Dan Voiculescu.

În primele dosare, Bica a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare și achitată în celălalt.

În același timp, în dosarul Antenelor, în iunie 2017, George Sorin Alexandrescu a fost condamnat la închisoare cu executare, 4 ani și 6 luni, Camelia Voiculescu a fost condamnată cu suspendare, 1 an și 6 luni, iar Antena Group a primit o amendă penală de 200.000 de lei.

Alexandrescu, fost director în grupul Antena, a fost liberat condiționat în luna iunie a anului 2019.

Dan Voiculescu și alte trei persoane fizice sau juridice au fost achitate.

Cât se întinde jurisdicția Căpităniei Zonale Tulcea

Conform site-ul oficial, portul Tulcea este unul dintre cele mai mari și importante porturi fluviale românești, fiind situat pe malul drept al Dunării, între kilometrii 70 și 73,5.

Aceeași sursă arată și zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Tulcea. Aceasta se întinde pe cele trei brațe ale Dunării, Chilia, Sulina, Sf. Gheorghe, plus Delta Dunării.

Mai mult, controlează și apele maritime interioare, şi marea teritorială de la Periteaşca (paralela 44° 46' N) până la gura canal Musura pe braţul Chilia (la graniţa cu Ucraina), canalul Mila 34, canalul Crişan - Caraorman, o porțiune din Dunărea Veche și apele interioare de pe teritoriul județului Tulcea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (32)
  • Avatar comentarii

    hurricane 25.11.2023, 09:11

    cineva trebuie sa conduca si portul

  • Avatar comentarii

    bituca 25.11.2023, 09:31

    Daca omul capabil si vrea sa munceasca de ce nu?

  • Avatar comentarii

    Narcisu 25.11.2023, 09:40

    Da , domnul procuror sa orientat bine pentru viitor ,cum fac ăștia auzi capitan de port ....

  • Avatar comentarii

    .ZORRO. 25.11.2023, 09:49

    Cum sa recunosti un procuror numit politic: salt direct de la Parc. Jud. la DNA... De fapt actuala ocupatie e la nivelul lui, dar probabil nici asta n-a obtint-o pe bune...

  • Avatar comentarii

    lipanileana 25.11.2023, 09:57

    Daca a ieșit în pensie cu o pensie specială mai ia alt salariu uriaș.

ALTE ȘTIRI
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește