Medicul Costică Pânzaru a fost internat în spitalul pe care-l conduce, după ce a fost implicat, joi, într-un accident. Din cauza vitezei, ginecologul a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat, după ce ar fi lovit un porc mistreț, informează Ziarul de Iași.

„Bărbatul circula dinspre Iaşi spre Paşcani. În timp ce se deplasa cu autoturismul personal pe raza localităţii Costeşti, şoferul cu domiciliul în Paşcani nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea şoferului. Bărbatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice“, a declarat, pentru sursa citată, Adina Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Ginecologul a fost rănit și a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Pașcani, unitate medicală pe care o conduce.

Managerul Spitalului din Pașcani, implicat într-un accident. Medicul s-a răsturnat cu mașina, deși oficial era de gardă

„Prezenta fracturi costale, contuzie toraco-abdominală, un traumatism de coloană şi ruptură de splină pentru care s-a intervenit chirurgical“, a explicat dr. Diana Acsinte, directorul medical al unităţii medicale.

Accidentul a avut loc pe 19 octombrie, în jurul orei 1:30, în timp ce medicul Pânzaru ar fi trebuie să fie de gardă la Spitalul Municipal Pașcani. Potrivit evidențelor Direcției de Sănătate Publică Iași, dr. Pânzaru ar fi trebuit să fie de gardă de miercuri, 18 octombrie, de la ora 14, până joi, 19 octombrie, ora 7.

Potrivit surse citate, reprezentanții unității medicale nu au putut fi contactați pentru a face comentarii despre garda medicului implicat în accident.

sursă foto: Ziarul de Iași


Citește și O bătrână a ajuns în spital după ce a băut diluant, în loc de agheasmă. Greșeala pensionarei putea s-o coste viața


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.