„Ca urmare a sesizărilor și solicitărilor de informații venite din partea jurnaliștilor privitoare la îndeplinirea condițiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului Gabriel Oprea, ministrul apărării naționale a dispus constituirea, la nivelul MApN, a unei comisii care să analizeze aspectele semnalate”, se arată într-un comunicat al MApN.

„Rezultatele acestei analize vor fi comunicate cu promptitudine către mass-media și opinia publică”, se mai arată în comunicatul citat.

Oprea ar fi fost avansat prin încălcarea a cel puțin două legi

Conform publicației „România liberă”, a sărit peste două grade (maior și locotenent-colonel) total misterios, a fost reactivat colonel și, într-un an, a devenit general de brigadă (general cu o stea).

Avansările au avut loc în timpul mandatului de premier deţinut de Adrian Năstase, la propunerea ministrului Apărării Ioan Mircea Pascu. Gabriel Oprea a devenit general în 2001, prin decret semnat de fostul preşedinte Ion Iliescu.

Conform sursei citate, Oprea a obținut prima lui stea de general prin încălcarea a cel puțin două legi.

Gabriel Oprea, cercetat de DNA

Gabriel Oprea este cercetat de DNA în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Totodată, în luna mai, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind DIPI. Gabriel Oprea, care a îndeplinit funcţiile de viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, Gabriel Oprea, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.