Cei doi marinari români care au fost răpiţi de piraţi, la 22 februarie, în Golful Aden, din apropierea Somaliei, trăiesc clipe de coşmar, alături de ceilalţi membri ai echipajului luaţi ostatici. Piraţii negociază intens cu proprietarul navei.

3933-129939-pirat.jpg

Răpitorii nu au stabilit răscumpărarea

Răpitorii somalezi sunt înarmaţi până în dinţi şi se droghează zilnic, fiind extrem de periculoşi. Din păcate, se pare că drama ostaticilor nu se va sfârşi prea curând, întrucât, până în prezent, infractorii nu au stabilit valoarea răscumpărării

Totuşi, autorităţile române, care au demarat deja negocieri cu somalezii, ş i -au exprimat speranţa ca tratativele să se încheie în următoarele 72 de ore. Nava Sal Dan Ha, sub pavilion maltez, la bordul căreia se aflau cei doi români, 19 filipinezi şi un ucrainean, a fost sechestrată la 22 februarie, pe coasta Somaliei.

Deşi incidentul a avut loc cu mai bine de o săptămână în urmă, informaţia a fost făcută publică acum două zile. Sechestrarea navelor străine reprezintă ocupaţia de bază a piraţilor somalezi. Cea mai mare captură din istorie a reprezentat- o petrolierul saudit Sirius Star, care transporta două milioane de barili de ţiţei.

Atacul a avut loc în noiembrie, în Oceanul Indian, la câteva sute de kilometri de coasta Kenyei. Somalezii au eliberat petrolierul în schimbul a 25 de milioane de dolari.

3933-130075-romani.jpg

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
Mihai Gâdea, dezvăluire șocantă despre Nicușor Dan. Ce a spus în direct la Antena 3
Playtech.ro
Mihai Gâdea, dezvăluire șocantă despre Nicușor Dan. Ce a spus în direct la Antena 3
Mama și fiul de 18 ani, găsiți morți în casă, la Constanța, s-ar fi sinucis. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Observatornews.ro
Mama și fiul de 18 ani, găsiți morți în casă, la Constanța, s-ar fi sinucis. Băiatul a lăsat un ultim mesaj pe Facebook: ”Jocul s-a sfârșit!”
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
Știrileprotv.ro
Jandarmerița din Vatra Dornei care a omorât un bărbat nevinovat cu sprayul lacrimogen, condamnată cu suspendare
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)