Mesajul lui Crin Antonescu, la aniversarea PNL: ”Partidele ca şi indivizii, nu pot hotărî cât trăiesc, dar cu siguranţă hotărăsc cum trăiesc!”, a scris fostul președinte al liberalilor, joi, într-o postare pe Facebook. Liberalii aniversează 143 de ani de la înființare, printr-un eveniment care se desfășoară la sediul central al partidului. Antonescu nu este prezent la eveniment, la fel ca și foștii președinți Alina Gorghiu și Vasile Blaga.
”Dragii mei liberali, vă spun astăzi, la ceas aniversar, cu tot dragul şi respectul şi cu toată inima, că partidele ca şi indivizii, nu pot hotărî cât trăiesc, dar cu siguranţă hotărăsc cum trăiesc! Și experienţa aceasta extraordinară a PNL este, şi acum, şi va fi şi în anii următori, determinată de identitatea sa, de cine este şi cum trăieşte pentru România acest partid!”, a scris Antonescu.
El continuă: ”140 de ani înseamnă mult. E o vârstă extraordinară. Iar urarea mea la această vârstă extraordinară este să aveţi în continuare puterea de a crede în valorile liberale şi a le servi, de a apăra, prin vocaţia originară a PNL, democraţia, libertatea şi prosperitatea, statul de drept, de a avea puterea de a apăra Parlamentul, chiar și atunci când nu aveţi majoritate”.