Mihai Șora a fost prezent mitingul diasporei de vineri, 10 august, când aproape 100.000 de oameni au protestat în Piața Victoriei împotriva Guvernului PSD, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Scriitorul, în vârstă de 101 ani, a participat și la mitingul de sâmbătă din fața Guvernului, când a împărțit flori femeilor jandarmi din mulțime.
„Mă bucur și vă mulțumesc că ați ieșit și în această seară la proteste.
Este cu neputință ca toată energia (pașnică, dar nu mai puțin intensă), toată stăruința aceasta plină de încredere și speranță să nu iște ceva bun, să nu ducă la o schimbare.
Am revenit acasă cu acest gând și țineam să vi-l împărtășesc aici.
Aș vrea, de asemenea, să știți că sunt emoționat de căldura cuvintelor dumneavoastră, de îmbrățișările, de semnele de simpatie pe care mi le arătați. Nu am fost niciodată un om al scenei, al „spectacolului“ de vreun fel. Îmi vine să mă fac mic, mititel de tot, să mă ascund sub pălărie, ca Eugen Ionesco odinioară, în tinerețile noastre, pe când ne zbenguiam împreună, iar el „dispărea“ sub palton. Pentru palton – e cam cald, sub pălărie (totuși) nu încap, dar timidul din mine vă spune că este, de fiecare dată, cu fiecare strângere de mână, foarte mișcat”, a precizat scriitorul Mihai Șora, într-un mesaj pe Facebook.
Cuvântul esențial este cuvântul demnitate, spune Mihai Șora.
„Oamenii care ies în stradă NU sunt violenți: ei au ieșit ca să-și apere demnitatea. Violența vine din cealaltă parte: e iscată tocmai pentru ca să compromită acțiunea celor pașnici, să o tulbure, să o facă invizibilă, să o transforme în contrariul ei. Cei care ies în stradă ca să-și apere demnitatea sunt „doar“ fermi. Fermitatea este cu totul altceva decât violența fizică: este constanța unei atitudini, – definitorii pentru calitatea lor de oameni întregi, conștienți și liberi.
Eu, personal, voi continua să ies în stradă. Și vă îndemn și pe dumneavoastră, dragi prieteni, să ieșiți în stradă. Pentru că ceea ce este important este, alături de justețea cauzei, perseverența cu care luptăm pentru ea”, a conchis scriitorul.
Citește și Jandarm plecat în Germania cu alți 11 colegi: ”Conducerea Jandarmeriei a ajuns să execute ordine politice”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_12e776181996fee58ff4f4c46be6b1ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7486cba7e85ca4f84553b7e46bbac4e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a958510d11c516913c2fced0a7d254f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_508ff82496ad7ac3707aa4896669c6ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c2f47899a72825fa26e05b197f52969c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_747901c961bf03ef6c661387a0ffbd0a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ccda1016d597bf55b2ab04338815886e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0216e8d95cd153c809f8bb1d61a66659.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4dce7640268889426c7468858f27096d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3083fc4acb91eb62cd948b0d0ae4a4ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_294845876b661b88f23939d47b4203eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e7aeebf9c6cbbef0949b4736f10f0a8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_037194d5278354c6cb003bf3d1b734a6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_359ddb63d1ccfcf1037c4e27fa52277d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_792977019560a0ec9f64c16c5594f398.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b5ee6eb7bfdf32de0d0cfa3689a823b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f1abf4ffa12114b912478ca0720d6272.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_ac5009862773aaebc0d14e7aeed4b556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6aac71b13a990b75969eea1922538e4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_51f6684a80dc70400358d7053c2d8528.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/purtatorul-de-cuvant-al-politiei-romane-georgian-dragan--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/camataru-serial-documentar-camatarii-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gyorfi-sotul-si-fiica-lor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/traian-basescu-a-numit-liberalul-pursange-potrivit-sa-fie-premier-pnl-in-viitorul-guvern-predoiu-nu-este-solutia-minune-e1778786683140.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-pislaru-ministru-interimar-munca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbatul-a-fost-prins-de-carabinieri--imagine-cu-carater-ilustrativ--foto-getyy-images-scaled-e1779723843574.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ebola-congo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-ingalbenesc-talpile-albe-ale-adidasilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/boli-pulmonare-romania-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diferenta-dintre-eficace-si-eficient.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tinte-blugi-buzunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cristian-mungiu-avion-cannes.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/massimo-baggi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/romania-elvetia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burgas-bulgaria-vacante-ieftine-e1779712302879.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-prima-reactie-dupa-ce-guvernul-bolojan-a-fost-demis-prin-motiunea-de-cenzura-psd-aur-invit-la-calm--cand-vom-avea-un-nou-guvern-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/summitul-forumului-privind-cooperarea-china-africa-din-2024-gettyimages-2169403928-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.