Explozia cazurilor de COVID-19 în Florida, care se apropie de 147.000 de contagieri, şi refuzul guvernatorului Ron DeSantis de a impune purtarea obligatorie a măştilor sanitare au determinat, luni, autorităţile locale să înăsprească măsurile pentru a preveni răspândirea pandemiei.

Primarul din Miami, Francis Suárez, a decretat, luni, o măsură de urgenţă ce prevede închiderea localurilor timp de zece zile după încălcarea normelor sanitare în vigoare, precum respectarea distanţei sociale şi utilizarea măştilor de protecţie, timp de 15 zile după a doua abatere şi de 30 de zile la cea de-a treia abatere.

Districtul Miami-Dade, care a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de contagiere cu noul coronavirus în Florida – 35.222 de infectări din totalul de 46.361 de cazuri confirmate -, urmează un ritm mai lent al relansării economice decretate de guvernatorul DeSantis.

Cu toate acestea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.508 noi cazuri, iar numărul deceselor se apropie de 1.000.

De asemenea, oraşul Miami Beach, care face parte din districtul Miami-Dade, va impune, de luni, amenzi de până la 50 de dolari pentru persoanele care nu poartă mască de protecţie în spaţiile publice, acolo unde nu este posibilă păstrarea distanţei între persoane.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Potrivit primarului din Miami Beach, Dan Gelber, nu este vorba despre o declaraţie politică, ci o decizie ce a fost luată pentru ca fiecare persoană să dea dovadă de responsabilitate în actuala pandemie.

Mai multe plaje au fost închise

La rândul lor, zonele care aparţin de districtul Miami-Dade, Broward, Palm Beach şi Monroe, riverane la Golful Floridei, au fost nevoite să anunţe închiderea plajelor în acest weekend, când americanii sărbătoresc, pe 4 iulie, Ziua Independenţei.

Luni, în Florida, s-au înregistrat 5.266 de noi cazuri de COVID-19, o cifră mai scăzută decât cele raportate în ultimele trei zile. Pentru prima dată în acest interval, numărul contagierilor nu a depăşit pragul de 8.500 de cazuri, deşi duminică au fost realizate doar 41.626 de teste, comparativ cu cele 72.195 efectuate în cursul zilei de sâmbătă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI