Mike Pence își va lansa campania cu un videoclip și un discurs în statul Iowa, unul din primele care vor vota în cadrul alegerilor interne din Partidul Republican pentru desemnarea candidatului la prezidențiale al formațiunii, au spus sursele.

Un conservator convins care l-a sprijinit pe Trump în cei patru ani petrecuți la Casa Albă, Pence s-a distanțat din ce în ce mai mult de fostul președinte după înfrângerea din 2020, declarând că susținerea lui Trump pentru cei care au atacat Capitoliul pe 6 ianuarie 2021 i-a pus familia în pericol.

Pence a continuat să îmbrățișeze multe dintre politicile lui Trump, în timp ce se prezintă ca o alternativă uniformă și orientată spre consens. El a făcut, de asemenea, un apel mai direct la comunitatea creștină evanghelică, după ce a petrecut timp semnificativ în ultimele luni vizitând biserici din toată țara.

Trump are un avans masiv în sondajele pentru cursa din interiorul Partidului Conservator, unde sunt șase candidați importanți deja anunțați, iar rezultatele nu dau semne că s-ar schimba după intrarea lui Pence. Săptămâna trecută, a intrat în cursa republicanilor și guvernatorul de Florida, Ron deSantis, văzut drept candidatul cu cele mai mari șanse să-l învingă pe Trump.

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
Recomandări
Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”

Succesul campaniei sale va depinde cei care l-au susținut până acum pe Trump, dacă poate atrage destui susținători ai politicilor lui Trump care sunt însă nemulțumiți de retorica și comportamentul fostului președinte.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI