Misterul Jocurilor militare de la Wuhan. Mărturiile despre apariția virusului în octombrie ridică întrebări, dar alimentează o campanie de dezinformare a Chinei

Comentează

Mai multe declarații ale sportivilor europeni, care spun că s-au îmbolnăvit de o gripă puternică în Wuhan la Jocurile militare mondiale din octombrie 2019, au ridicat întrebări despre momentul apariției noului virus și au alimentat o teorie a conspirației lansată de Beijing, potrivit căreia americanii sunt cei care ar fi adus boala în China, chiar la respectiva competiție, scrie Le Monde.

Teoria apariției noului coronavirus la Jocurile mondiale militare desfășurate în octombrie în Wuhan, primul epicentru al pandemiei, a fost lansată în martie, fără nici o dovadă, chiar de guvernul de la Beijing, amintește Le Monde.

Este vorba despre un mesaj postat pe Twitter de purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe.

“S-ar putea ca armata americană să fi adus epidemia la Wuhan. Fiți transparenți. SUA ne datorează o explicație”, a scris oficialul.

Declarația a fost urmată de un articol publicat de Global Times, tabloidul naționalist chinez, cu titlul: “Armata americană, victimă sau transmițător al virusului?”.

A fost vorba despre o tentativă grosieră de a întoarce acuzațiile lansate din SUA, într-un moment în care administrația Trump vorbea despre “virusul chinezesc”, iar Beijingului i se reproșa că a închis gura medicilor care voiau să atragă atenția asupra epidemiei și că a întârziat să informeze comunitatea internațională despre faptul că virusul se transmite de la om la om, scrie Le Monde.

Teoria nu a fost lansată în zadar, scrie cotidianul francez. În China, mesajul este recepționat, iar oamenii care încep să se întrebe dacă nu cumva virusul este o tentativă de destabilizare orchestrată de americani nu sunt puțini.

În acest război al informației, orice argument este folositor. Deja în februarie, apar articole despre cinci atleți străini care ar fi fost spitalizați la Wuhan în timpul Jocurilor. Directorul unui spital din oraș nu a făcut însă vreo referire la gripă, ci a precizat clar că cei cinci aveau, de fapt, crize de malarie.

Au apărut însă mai apoi declarații ale unor sportivi străini, care s-au întrebat dacă nu cumva s-au infectat în timpul sejurului lor în capitala privinciei Hubei.

În Franța, primul interviu pe aceasta temă a trecut aproape neobservat. Este vorba, scrie Le Monde, de o pentatletă franceză care la sfârșitul lui martie povestea unei jurnaliste de la o televiziune locală că în momentul în care s-a întors din Wuhan a resimțit niște simptome neobișnuite. Partenerul ei, tot atlet, s-a simțit și el prost în acea perioadă.

Din spusele celor doi, mai mulți sportivi care au participat la Jocurile militare au fost foarte bolnavi. “Cred că ați avut-o pentru că mulți din delegație au fost bolnavi”, le-ar fi zis și medicul militar celor doi francezi.

Dilema Armatei franceze

Publicația franceză, citată de RFI, constată că între timp, atleții tac mâlc, iar interviul cu pricina a dispărut de pe site-ul televiziunii locale. Alți sportivi francezi care au fost la acele jocuri și care au fost acum contactați de ziariști de la Le Monde au spus că au primit consemn să tacă și susțin că oricum ei nu au fost bolnavi.

De partea lor, serviciile de presă ale armatei franceze au spus pe 6 mai că atleții delegației nu au fost și nu vor fi testați. Directive similare de tăcere au primit și atleții italieni prezenți la competiție. Unul a apucat să dezvăluie totuși că întreaga echipă de scrimă a fost bolnavă.

Cum era de așteptat, toate aceste dezvăluiri sunt reluate pe larg pe rețelele sociale din China, iar unii chiar extrapolează, afirmând că dacă epidemia a început la Jocurile militare, se prea poate ca virusul să fi fost adus de armata americană.

Le Monde subliniază în final dilema și capcana în care a căzut armata franceză.

În cazul în care ea ar fi acceptat să-i testeze pe toți atleții acum, sigur că la unii s-ar fi găsit că au fost contaminați, dar cum virusul circulă de mult și în Franța, nimic nu ar fi putut afirma că respectivele contaminări s-au făcut în octombrie la Wuhan sau din februarie-martie încoace, în Franța.

Întrebările și bănuielile ar fi persistat, iar dezinformarea chinezească nu s-ar fi jenat să exploateze și acest lucru pentru a-și alimenta teoria unei transmiteri venite din afară. A refuza însă realizarea de teste în ciuda întrebărilor și revelațiilor unora dintre atleți poate da sentimentul că nu se dorește aflarea adevărului. Cu riscul de a alimenta astfel tezele complotiste.

Create în 1995 pentru sportivii forțelor militare, Jocurile mondiale militare de la Wuhan au reunit circa 10.000 de participanți originari din 100 de țări. Toți au fost cazați într-un soi de sat olimpic care reunea 15 blocuri de locuințe și o serie de infrastructuri sportive.

Competiția s-a derulat între 18 și 27 octombrie, adică trei săptămâni înainte de cazul din 17 noiembrie detectat de chinezi și pe care autoritățile îl consideră ca fiind primul caz oficial recunoscut. Chiar dacă nimic și nimeni nu poate demonstra că acela chiar a fost pacientul zero.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Țiriac Auto a câștigat un contract de peste 17 milioane de lei pentru a livra 100 de mașini electrice către SRI. Foto: Facebook / Serviciul Român de Informații
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, anulate apoi de CCR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
MONDEN
Cleopatra Stratan si Edward Sanda
09:06
Anunțul făcut de Edward Sanda și Cleopatra Stratan după ce și-au luat casă: „Ajunsesem să credem că nu se mai poate”
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
08:35
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor susținută de PSD, PNL și UDMR, în Parlament
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Ultimele știri
Analiză
09:25
Rezultate spectaculoase la testul psihologic pentru admiterea la școlile de poliție. Procentul inapților din Timiș, de nouă ori mai mare decât în Caraș-Severin
09:13
Ce înseamnă pentru șoferi cercurile galbene care au apărut pe șosele din Germania și Austria. Marcajele nu sunt indicatoare rutiere oficiale
09:11
Cine transmite Universitatea Craiova - Getafe la TV în România. La ce oră începe meciul din grupele Conference League
09:08
Un șofer de TIR român a murit, după ce s-a răsturnat cu camionul în tunelul Sparvo de pe cea mai veche și importantă autostradă din Italia
TRENDING
Analiză
14 oct.
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
14 oct.
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Dovleci ornamentali sunt expuși la Elbauenpark, locul de desfășurare a celei de-a 31-a ediții a Festivalului Recoltei din Saxonia-Anhalt. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
07:42
Cu cât vinde Lidl un dovleac de plăcinte și unul pentru Halloween
Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian al României. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
07:35
Dronă în spațiul aerian al României, la Sulina. Avioane F-18 și F-16, ridicate de urgență. Mesaj RO-Alert în Tulcea
Spitalul modular din Pipera, investiție de 5 milioane, devastat de hoți. Foto: TVR Info
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice