Infectat cu noul coronavirus, Nicolae Botgros a fost transferat, marți, de pe secția Terapie Intensivă a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău, informează observatornews.ro.
Artistul, care a stat o lună la ATI, a mărturisit că această experiență l-a făcut să înțeleagă cât de mult îl iubește Dumnezeu.
"Am urlat ca un câine săptămânile astea! Știi cum e să urli ca un câine? În singurătate și izolare totală? Nu mi-am văzut familia, copiii, de o lună... mi-era tare dor de oameni. De oameni îmbrăcați altfel decât medicii. Dar am înțeles că Dumnezeu mă iubește! Aveți grijă de voi!...", i-a mărturisit Nicolae Botgros jurnalistei Rodica Ciorănică.
Tocmai am avut "inspiratia" sa il sun pe maestrul Nicolae Botgros. I-am vazut postarea de pe facebook si mi-am dat seama...Publicată de Rodica Cioranica pe Marţi, 10 noiembrie 2020
În vârstă de 67 de ani, Nicolae Botgros a fost diagnosticat cu COVID-19 luna trecută. La data de 26 octombrie, în urma complicațiile apărute, acesta a fost transferat la secția ATI a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău. Tratamentul maestrului a fost coordonat de o echipă de medici de la Spitalul Universitar din Paris, conform publika.md.