Președintele României, Nicușor Dan, se îndreaptă spre Helsinki pentru un summit important, unde are programată participarea la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, luni, 15 decembrie. Nicușor Dan spune că va purta cu el preocupările societății românești privind funcționarea justiției.
Într-o postare pe X, Nicușor Dan a subliniat gravitatea problemelor semnalate în spațiul public, dar a asigurat că acestea au soluții.
„Plec la summitul de la Helsinki, dar iau cu mine îngrijorările societăţii legate de funcţionarea justiţiei, pe care le împărtăşesc. Problemele semnalate în spaţiul public sunt grave, dar au rezolvare”, a scris președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan și-a reafirmat angajamentul față de principiile democratice, subliniind: „Statul de drept nu este negociabil”. El a promis că va acționa în limitele atribuțiilor sale constituționale pentru a apăra independența justiției.
„În limitele atribuțiilor mele constituționale, voi acționa pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept. Statul de drept nu este negociabil. Pentru ca România să fie un stat respectat în plan extern, trebuie să aibă, înainte de toate, instituții corecte, credibile și funcționale în interior. Cele două obiective nu se exclud, ci se susțin reciproc. Securitatea statului începe din interior”, a mai adăugat Nicușor Dan.
Plec la summitul de la Helsinki, dar iau cu mine îngrijorările societății legate de funcționarea justiției, pe care le împărtășesc.
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) December 15, 2025
Problemele semnalate în spațiul public sunt grave, dar au rezolvare.
În limitele atribuțiilor mele constituționale, voi acționa pentru apărarea…
Declarațiile vin în contextul protestelor recente din București și alte orașe, declanșate de dezvăluirile anchetei Recorder privind sistemul de justiție.
O mulțime de oameni i-au cerut atât lui Ilie Bolojan și lui Nicușor Dan să reacționeze în urma documentarului Recorder „Justiție capturată”.