Nigel Farage spune că Brexitul este pus în pericol și se așteaptă la un noi referendum

Comentează
Nigel Frage spune că ar susține un nou referendum pentru Brexit

Nigel Farage crede că alegerea laburiștilor într-un număr atât de mare este un dezastru și că Marea Britanie se îndreaptă spre un al doilea referendum care să anuleze Brexitul.

Într-o postare pe twitter, fostul lider UKIP și unul dintre cei mai acerbi susținători ai ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Nigel Farage a criticat-o pe Theresa May pentru convocarea alegerilor anticipate spunând că ”a pus totul în pericol”. ”Articolul 50 a fost declanșat și eram pe drumul cel bun. May a pus totul în pericol. Până și David Davis face acum concesii privind Brexitul”, a fost postarea lui Frage.

Contactat de BBC, Farage a spus că Bruxellesul va sărbători după rezultatele de la alegeri. El a mai spus că deși nu intenționa să se mai întoarcă în prima linie a politicii, este pregătit să facă acest lucru dacă va fi nevoie să apere Brexitul.

Dl Farage a declarat că ceea ce a făcut Theresa May a fost o greșeală teribilă și că, ”Dacă va ajunge la guvernare coaliția lui Corby, atunci Brexitul va fi pus în pericol”. Tot despre laburiști, Farage a spus că nu vor putea guverna singuri, dar dacă vor face coaliție cu SNP (scoțieni) și celelate formațiuni mici din Camera Comunelor, s-ar putea ajunge la organizarea unui alt referendum referitor la Brexit. El a adăugat: "Să spunem că May reușește totuși să formeze un guvern minoritar, problema este că credibilitatea ei va fi afectată puternic în fața celorlalți lideri de la Bruxelles”.

Fostul lider UKIP consideră, însă, că orice scenariu s-ar produce după alegeri, cu siguranță programul demarării negocierilor pentru ieșirea Marii Britanii din UE va fi dat peste cap și nu poate începe în 10 zile.

Actualul lider al UKIP, Paul Nuttall, a avertizat, joi seara că "Theresa May a pus pe Brexit în pericol. Am spus la început că aceste alegeri au fost o greșeală".

UKIP a pierdut în urma alegerilor de joi singurul mandat pe care îl avea în Camera Comunelor.

Alegerile legislative din Marea Britanie s-au încheiat. Rezultatele parțiale arată o victorie a conservatorilor, dar obiectivul pentru care au fost convocat scrutinul de premierul Theresa May a fost ratat, aceștia obținând un număr mai mic de mandate decât aveau înainte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cristian Deliorg
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Ultimele știri
09:30
Noua Zeelandă construiește 2 feriboturi uriașe, de 200 m lungime: costă 302 milioane de euro, au propria cale ferată și pot transporta 40 de vagoane și 1.530 de oameni
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
09:14
Lidl schimbă regulile pentru bonurile primite la returnarea sticlelor: prelungește de peste trei ori valabilitatea voucherelor, în Polonia
09:03
Google sărbătorește noul sezon de Champions League cu un Doodle special și acces rapid la meciuri
TRENDING
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Cum păstrezi sticla de vin după ce ai deschis-o
08:08
Cât rezistă o sticlă de vin deschisă înainte să se strice?
O femeie și un bărbat care stau îmbrățișați pe o alee, în fața unei biserici și poartă haine sport
07:59
Un cuplu a renunțat la viața de lux și la apartament pentru a transforma o biserică veche de 120 de ani în locuința visurilor lor
Un bărbat și o femeie la bordul unui avion, stau în fotoliile de la Clasa I și zâmbesc în fața camerei
06:46
Nu purtați aceste haine în avion! Avertismentul specialiștilor
O cabină de duș realizată din faianță maro, din duș curge apă fierbinte și ușa de sticlă este aburită
06:29
Cât durează un duș perfect. Răspunsul experților
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul