Astfel, în Capitală sunt așteptate ninsori care vor duce la formarea unui strat de zăpadă de a cărui grosime va fi în medie de 12…16 cm în dimineaţa zilei de vineri.

Prognoza specială pentru Bucureşti, publicată joi de Administraţia Naţională de Meteorologie, arată că ”Va ninge în orele serii și pe parcursul nopții, temporar ninsoarea va fi moderată cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă a cărui grosime va fi în medie de 12…16 cm în dimineața zilei de vineri. Vântul va sufla slab și moderat, cu viteze ce vor atinge 30…40 km/h în cursul serii și primele ore ale nopții. Temperatura va scădea treptat spre -3…-2 grade vineri dimineață.

Pentru ziua de vineri, meteorologii anunță că în București, cerul va fi noros, trecător va mai ninge slab, dar grosimea stratului de zăpadă nou depus va fi nesemnificativă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi, 10 ianuarie, o atenţionare Cod galben de viscol şi ninsori, valabilă în şapte judeţe din zona Moldovei, tot începând din această seară.

Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 22:00 – 11 ianuarie, ora 12:00, în judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi, mai ales în cursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi în dimineaţa zilei de vineri vor fi ninsori ce vor depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul se va intensifica, temporar cu rafale de 60 – 65 km/h, viscolind sau spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

REPORTAJ pe holurile Spitalului Sf. Pantelimon, unde se anchetează decesele suspecte ale 17 oameni. „La ATI e scandal în fiecare an, se mănâncă între ei”
Recomandări
REPORTAJ pe holurile Spitalului Sf. Pantelimon, unde se anchetează decesele suspecte ale 17 oameni. „La ATI e scandal în fiecare an, se mănâncă între ei”


Citește și: EXCLUSIV/ Soția lui Ekeng vine de urgență România: „Oh, merde! Leșin de durere! Ce oameni, l-au lăsat să moară din cauză că era negru”. Naty lucrează ca asistent medical în Franța


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Filmul de pe Netflix la care vei râde în hohote. Va fi apreciat mai ales de cei care au trecut de 30 de ani
FANATIK.RO
Filmul de pe Netflix la care vei râde în hohote. Va fi apreciat mai ales de cei care au trecut de 30 de ani
Anamaria Prodan a răbufnit la adresa lui Reghe: „Om însurat, cu copii acasă, dădea bani altor femei...”. Ireal ce a mai putut spune
Viva.ro
Anamaria Prodan a răbufnit la adresa lui Reghe: „Om însurat, cu copii acasă, dădea bani altor femei...”. Ireal ce a mai putut spune
Cum arăta Vica Blochina în tinerețe, când dansa la Melody și era balerina lui Pițurcă. Pozele de care a uitat toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Vica Blochina în tinerețe, când dansa la Melody și era balerina lui Pițurcă. Pozele de care a uitat toată lumea
Ioana Timofeciuc, soția lui Florinel Coman, s-a apărat după ce a fost acuzată că a condus cu copilul la volan
GSP.RO
Ioana Timofeciuc, soția lui Florinel Coman, s-a apărat după ce a fost acuzată că a condus cu copilul la volan
Localitatea din România care poate ajunge în topul destinațiilor turistice. Autoritățile locale nu s-au mai ocupat de ea, deși are potențial
FANATIK.RO
Localitatea din România care poate ajunge în topul destinațiilor turistice. Autoritățile locale nu s-au mai ocupat de ea, deși are potențial
S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Unde s-a jucat biletul norocos și cât a costat
Știrileprotv.ro
S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Unde s-a jucat biletul norocos și cât a costat
Imaginea cu Prințul Archie pe care toată lumea a ratat-o. Cât de mult seamănă cu Prințul Harry
Unica.ro
Imaginea cu Prințul Archie pe care toată lumea a ratat-o. Cât de mult seamănă cu Prințul Harry
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Profesorul de la liceul "Lucian Blaga" din Bucureşti, cercetat pentru viol după ce a avut o relaţie cu o elevă. Fata a recunoscut, după ce a împlinit 18 ani
Observatornews.ro
Profesorul de la liceul "Lucian Blaga" din Bucureşti, cercetat pentru viol după ce a avut o relaţie cu o elevă. Fata a recunoscut, după ce a împlinit 18 ani
Horoscop 12 aprilie 2024. Taurii se orientează spre propriile interese, dar fără să ia în calcul că și ceilalți ar putea face același lucru
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2024. Taurii se orientează spre propriile interese, dar fără să ia în calcul că și ceilalți ar putea face același lucru
RECOMANDĂRI