O copilă de 13 ani de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2, de pe strada Toamnei, din Bistrița a ajuns la spital ieri, după ce a înghițit 14 ace de gămălie, o piuneză, o parte dintr-un pix și o monedă.

Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Ea este în stare stabilă și, se pare, deocamdată nu are nevoie de intervenții chirurgicale, a anunțat bistriteanul.ro.

O infirmieră a prins-o când înghițea acele

Aceasta a fost dusă la spital de o infirmieră a centrului, după ce a constatat că adolescenta a înghițit mai multe obiecte străine. Copila le-a spus medicilor că a înghițit 14 ace de gămălie, un arc de pix, o piuneză și o monedă. Totul s-ar fi întâlmplat când adolescenta nu era supravegheată.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari, a confirmat faptul că fata este internată în spital. Acesteia i s-a făcut o radiografie, care confirmă prezența obiectelor străine. Copila este comunicativă.

Deocamdată, fata se află sub supravegherea chirurgului pediatric, iar momentan nu se impune o intervenție chirurgicală pentru eliminarea obiectelor, așteptându-se eliminarea lor naturală.

Adolescenta ar fi înghițit obiectele voit, după o ceartă cu iubitul său. Aceasta este crescută doar de bunică.

Nu cu mult timp în urmă, o altă fetiță a ajuns la spital după un accident mai puțin obișnuit.


O aspirină, că ne doare capul! Falsul medic i-a prostit și pe cei de la firma de medicamente Bayer! Știind-o „neonatolog”, nemții i-au finanțat participarea la un seminar din Sinaia, unde le-a învățat pe asistente și pe moașe cum să-i îngrijească pe nou-născuți

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.