O fetiță de 7 ani, din județul Vaslui, a ajuns în stare gravă la spital, cu traumatism cranio-cerebral sever prin strivire, după ce un corp de mobilă i-a căzut pe cap în timp ce se juca. Medicii spitalului din Bârlad vor decide, în urma investigațiilor de specialitate, dacă se impune transferul la o unitate medicală din Iași.
Accidentul grav s-a petrecut în localitatea vasluiană Fruntișeni, după ce copilei de 7 ani i-a căzut pe cap un dulap pe care l-ar fi împins în timp ce se juca.
În urma incidentului, fata a leșinat, astfel că părinții au solicitat intervenția imediată a unei ambulanțe. Până la sosirea echipajului medical, copila și-a revenit, însă începuse să-i curgă sânge dintr-o ureche.
"Minora a suferit un traumatism cranio-cerebral sever prin strivire cu comoție, pierzându-și temporar cunoștința. După stabilizare, pacienta a fost transportată la spital conștientă și stabilă hemodinamic", a declarat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Daniel Ungureanu.
Medicii spitalului din Bârlad vor decide, în urma investigațiilor de specialitate, dacă se impune transferul la o unitate medicală din Iași.