MENIU CAUTĂ

„O să regret asta până mor!”. Un tânăr de 17 ani nu poate uita că a participat la un episod care a șocat o țară întreagă

Distribuie

În vara anului trecut, un grup de adolescenți au umilit o femeie, Janice Morris, care are probleme mentale grave. Au aruncat cu ce au nimerit în ea, dar cel mai tare s-au "distrat" aruncând cu ouă și cu făină.

Mai apoi, ca să se dea mari cu „realizarea” lor, tinerii s-au și fotografiat lângă femeia înjosită pe o bancă din orașul Suffolk, din Marea Britanie. Unul dintre tinerii care au participat la acel moment, a cărui identitate nu poate fi dezvăluită public, fiindcă are doar 17 ani, a declarat că va regreta până va muri acest episod, a notat dailymail.co.uk.

Tânărul care a transmis instanței, prin vocea avocatului său, că va regreta până în ultima zi a vieții lui această prostie, a susținut că el n-a aruncat cu nimic, dar a intrat zâmbind în poza pe care tinerii au făcut-o după aceea.

Vrea să-i prezinte scuze față în față

Tânărul a fost condamnat la 24 de ore de muncă în folosul comunității. Chris Casey, avocatul lui, a spus că puștiul de 16 ani a fost „imatur” la acel moment și nu a realizat că  indispus-o și a supărat-o pe femeia atacată cu ouă și cu făină.

„A spus că îi pare rău și că vrea să se întâlnească cu femeia, pentru a-i prezenta scuze. Vrea să-i spună: «Îmi pare rău, am greșit». A recunoscut consecințele comportamentului său”, a mai spus avocatul.

„Simt că m-am maturizat mult și că nu voi mai ajunge în acel punct niciodată. Părinții mei se uită altfel la mine acum, mă întreabă mereu unde plec și se asigură că nu voi ajunge iar în acel anturaj”, a spus copilul în fața instanței.

El trebuie să-i plătească, în termen de 14 zile, daune de 150 de lire și alte 620 de lire cheltuieli de judecată. 

David Broughton, președintele completului de judecată, i-a spus tânărului. „Am luat în considerare scuzele tale și faptul că ai spus că ai realizat că ai făcut ceva rău. Ai grijă de viața ta! Să nu mai ajungi într-o sală de judecată”.

Alți patru tineri care au participat la acel moment înjositor au fost obligați să-i plătească femeii câte 100 de lire și câte 85 de lire, cheltuieli de judecată.

Janice Morris, o femeie schizofrenică și dependentă de alcool, a spus, într-un material video, prezentat în sala de judecată. „Nu știu ce le-am făcut să mă trateze așa. Nu anticipam să se întâmple. Au devenit foarte rapid destul de agresivi. Am fost șocată și surprinsă, nu știam ce să spun”.


„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

Citește mai multe despre Anglia, femeie batuta, ouă, Scandal și tineri pe Libertatea.

Comentarii