”Viteza ca viteza (de adoptare, nr), am mai avut situații când s-a votat noaptea – nu vreau să repet ce s-a spus atunci despre viteza de vot. Rezultatul m-a întristat și mă întristează. Vedem cu tot mai multă claritate că PSD nu doar că încearcă să amputeze puterile președintelui, ci PSD încearcă să amputeze și puterile justiției, ceea ce este foarte grav”, a spus președintele Iohannis.

El a continuat: ”Dacă am avut legile Justiției, care se știe că m-au nemulțumit profund și pe mulți alții la fel, acum vedem totuși ceva nemaiântâlnit în ultima vreme: majoritatea PSD votează legi pentru șeful lor, votează legi cu dedicație pentru Dragnea, ceea ce este pur și simplu inadmisibil. Dacă citim aceste modificări la Codul de procedură penală, vedem că multe din ele sunt făcute cu dedicație, altele sunt făcute clar pentru  opri procurorii din investigații. Este inadmisibilă această abrordare și evident că voi folosi prerogativele cnostituționale pentru a solicita o îmbunătățire a acestui text”.

Întrebat dacă a discutat cu W Mitchel  despre aceste modificări, președintele a răspuns: ”Pot să fiu foarte franc: toți mă întreabă despre aceste modificări. Nu am intrat în detalii, fiindcă procedura nu este finalizată și nu este cazul să comentez aceste chestiuni pe articole și pe fraze. Însă pot să vă confirm că toți musafirii mei s-au interesat și sunt foarte îngrijorați despre această abordare a PSD pe această lege care s-a votat aseară târziu”, a spus șeful statului.

Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă
Recomandări
Cazul Caracal. Procesul ultimilor rămaşi din lotul poliţiştilor şi magistraţilor acuzaţi că nu au salvat-o pe Alexandra din mâinile lui Gheorghe Dincă

Camera Deputaților a votat, luni seara, modificările la Codul de Procedură Penală, cu 175 voturi “pentru”, 78 “împotrivă” și 1 abținere.

Raportul comisiei are 311 pagini și a fost distribuit deputaților cu mai puțin de 15 minute înaintea votului. În timp ce Opoziția a încercat să amâne votul, deputații nu au avut niciun interes să citească raportul.

Preşedintele USR Dan Barna a declarat că partidul pe care îl conduce va contesta la Curtea Constituţională modificările la Codul de procedură penală. El a afirmat că, prin modificarea Codului de procedură penală, “România a devenit un stat al infractorilor”.

Rezultate finale BAC 2025, după comtestații – publicate pe edu.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.