La două săptămâni după ce a cerut Emiratelor Arabe Unite dovezi că fiica emirului din Dubai este în viață, Organizația Națiunilor Unite a anunțat că nu s-au înregistrat progrese în investigație.

Un purtător de cuvânt al Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, Rupert Colville, a declarat că au avut loc întâlniri cu oficiali ai Emiratelor Arabe Unite, dar la întrebarea dacă au fost primite dovezi ale vieții, el a răspuns: „Nu încă, nu”.

Fiica șeicului din Dubai, care a încercat să fugă din țară acum trei ani, a trimis mesaje disperate de ajutor. Într-o înregistrare care a fost dată de BBC, prințesa Latifa spune că este sechestrată într-o vilă și păzită de mai mulți polițiști.

„Mă aflu într-o vilă. Sunt ţinută ostatică. Această vilă a fost transformată în închisoare, toate ferestrele sunt blocate, nu pot deschide nicio fereastră. Sunt cinci polițiști afară și doi în interiorul casei. În fiecare zi îmi fac griji pentru siguranța și viața mea. Nu știu dacă voi supraviețui. Poliţia m-a amenințat că voi sta în închisoare toată viaţa mea şi că nu voi mai vedea vreodată soarele. Situaţia devine pe zi ce trece mai disperată”, a transmis aceasta în înregistrarea făcută publică de BBC.

La mijlocul lunii februarie, familia regală a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că prințesa este îngrijită acasă.

„Alteţa Sa este îngrijită acasă, susţinută de familia ei şi de profesioniştii din domeniul medical. Starea sa continuă să se îmbunătăţească şi sperăm că va reveni la viaţa publică la momentul potrivit. (…) Ca răspuns la informaţiile apărute în media, referitoare la Sheikha Latifa, vrem să mulţumim celor care şi-au exprimat îngrijorarea pentru bunăstarea ei, în ciuda acoperirii care, cu siguranţă, nu reflectă poziţia reală”, a transmis familia.

Și sora Latifei, prințesa Shamsa, a fost răpită în urmă cu 20 de ani de pe o stradă din Cambridge, iar de atunci nu a mai fost văzută în public.

Într-o scrisoare trimisă către BBC, Latifa spunea poliţiei din Cambridgeshire că redeschiderea investigațiilor ar putea duce la eliberarea prinţesei Shamsa, care a fost capturată la ordinele tatălui lor.

Tot ce vă cer este să acordaţi atenţie cazului ei, pentru că i-ar putea oferi libertatea… ajutorul şi atenţia voastră asupra cazului ar putea să o elibereze. Are legături puternice cu Anglia, iubeşte cu adevărat Anglia, cele mai frumoase amintiri ale sale au fost din perioada petrecută acolo.

Apelul prințesei Latifa către autoritățile britanice:

Un judecător al Înaltei Curţi a decis în 2019 că şeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum şi-a răpit ambele fiice şi le-a ţinut captive împotriva voinţei lor.

Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, tatăl celor două prințese, este unul dintre cei mai bogați șefi de stat din lume, conduce emiratul Dubaiului și este vicepreședinte al Emiratelor Arabe Unite.

Citeşte şi:

Mesajele trimise de prințesa Latifa a Dubaiului, ținută ostatică de familia ei: „Sunt îngrijorată pentru viața mea și pentru siguranța mea”

Prințesa Latifa a Dubaiului, care își acuză tatăl că o ține ostatică, face apel către Marea Britanie să cerceteze din nou cazul surorii ei, răpită acum 20 de ani

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Playtech.ro
INCREDIBIL! Ce face acum femeia care l-a părăsit pe Mihai Neșu! E halucinant ce se întâmplă
Poveste sfâşietoare: Un adolescent de 15 ani s-a sinucis după ce a rămas orfan, în Australia
Observatornews.ro
Poveste sfâşietoare: Un adolescent de 15 ani s-a sinucis după ce a rămas orfan, în Australia
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Știrileprotv.ro
Exclusiv. Vlad Voiculescu face dezvăluiri șocante: „Am primit mai multe amenințări cu moartea”
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)