„Alteţa Sa este îngrijită acasă, susţinută de familia ei şi de profesioniştii din domeniul medical. Starea sa continuă să se îmbunătăţească şi sperăm că va reveni la viaţa publică la momentul potrivit. (…) Ca răspuns la informaţiile apărute în media, referitoare la Sheikha Latifa, vrem să mulţumim celor care şi-au exprimat îngrijorarea pentru bunăstarea ei, în ciuda acoperirii care, cu siguranţă, nu reflectă poziţia reală”, a comunicat familia, prin intermediul Ambasadei Emiratelor Arabe Unite în Londra, potrivit BBC.

Mesajul familie regale din Dubai vine în urma mesajelor video publicate cu prinţesa Latifa, potrivit cărora aceasta era ţinută ostatică.

„Filmez acest videoclip dintr-o baie, pentru că este singura cameră cu o ușă pe care o pot încuia. Sunt într-o vilă. Sunt ostatică și vila aceasta a fost transformată într-o închisoare. Toate ferestrele au bare și nu pot deschide nicio fereastră. Sunt cinci polițiști în afara casei și doi înăuntru. Și nici măcar nu pot ieși afară să iau o gură de aer proaspăt”, a spus prinţesa în mesajul înregistrat cu telefonul mobil.

Prinţesa Latifa şi-a acuzat tatăl că o ține ostatică în Dubai din 2018, după ce a încercat să fugă pentru a lua viața de la capăt departe de familie.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Ea nu a reușit, însă un an mai târziu, mama ei vitregă, prințesa Haya Bint Al Hussain, a fugit la Londra în 2019 împreună cu cei doi copii ai ei.

Tatăl Latifei, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, este unul dintre cei mai bogați șefi de stat din lume, conduce emiratul Dubaiului și este vicepreședinte al Emiratelor Arabe Unite.

În Orientul Mijlociu, Mohammed bin Rashid Al Maktoum este renumit pentru transformarea Dubaiului într-o destinație de top pentru afaceri și turism. Totodată, este cunoscut și pentru legăturile cu cursele de cai, fiind proprietarul grajdurilor Godolphin.

Publicarea înregistrărilor video cu relatările prințesei au generat reacții și au dus la presiuni în sensul intervenției ONU. Organizația Națiunilor Unite a transmis că va ridica problema detenției cu autoritățile din Emiratele Unite Arabe.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI