Oportunitățile anului 2023, în viziunea Atlantic Council: Ucraina câștigă și se alătură Occidentului, Putin pierde acasă și pe plan internațional

 2 comentarii

Anul viitor aduce cu el o mulțime de riscuri, dar și o serie de oportunități, de la perspectiva unei victorii ucrainene la cea a îndepărtării lui Vladimir Putin din fruntea Rusiei, de la perspectiva stabilizării pieței energetice la cea a extinderii UE. Iată care sunt cele mai importante oportunități ale lui 2023, așa cum sunt ele văzute de la Washington, într-o listă sintetizată de analiștii influentului think-tank american The Atlantic Council.

Anul 2022 a fost unul dificil, în special din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, iar anul viitor se anunță a fi la fel de complicat. Există însă și perspectiva unor evoluții favorabile.

Astfel, există o șansă ca Ucraina să câștige războiul - deși ce anume înseamnă asta rămâne de văzut - așa cum există o șansă ca Vladimir Putin să piardă puterea în Rusia, ceea ce ar oferi posibilitatea unei îmbunătățiri a relațiilor dintre Moscova și Occident.

Toate acestea depind în mare parte de capacitatea Occidentului de a rămâne unit și de a continua sprijinul pentru Kiev.

Experții think-tank-ului american The Atlantic Council au realizat o listă cu oportunitățile care ne așteaptă în 2023, iar Libertatea le-a selectat pe cele mai importante dintre ele.

Ucraina câștigă și devine instituțional o parte a Occidentului - Probabilitate medie

Occidentul trebuie să fie atent la eforturile lui Putin, care folosește livrările de energie pentru a fractura sprijinul aliaților pentru Ucraina.

Dar acest sprijin s-a menținut constant chiar și atunci când temperaturile au început să scadă, iar livrările au încetat în cea mai mare parte.

Este un semn care sugerează că sprijinul va continua toată iarna, ceea ce înseamnă că și ajutorul militar va continua, iar armata ucraineană va putea să lupte.

Dacă Ucraina câștigă războiul în 2023 - un mare „dacă”, dar nu perspectiva de neconceput de acum un an - și se alătură în cele din urmă Uniunii Europene și NATO, potențialul de creștere este enorm. Și nu doar pentru Ucraina, scriu experții Atlantic Council.

Tranziția spre renunțarea la combustibilii fosili atinge un punct de inflexiune - Probabilitate scăzută spre medie

Planeta ar putea ajunge la o neutralitate a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050, dacă comunitatea internațională face ceea ce trebuie.

„Legea privind reducerea inflației”, adoptată în SUA anul acesta, reprezintă deja cea mai mare investiție în climă și energie din istoria Americii.

La aceasta se adaugă Legea bipartizană privind infrastructura, tot din SUA, dar și eforturile tot mai mari ale statelor europene pentru diversificarea resurselor energetice și pentru renunțarea la dependența față de livrările din Rusia și OPEC.

Toate acestea sugerează că 2023 ar putea fi un an de referință pentru tranziția către o energie curată, cred experții Atlantic Council.

Turcia devine un garant al securității în Marea Neagră - Probabilitate medie

NATO își dorea ca regiunea Mării Negre să fie mai stabilă chiar dinainte ca Rusia să invadeze Ucraina, dar în 2023, securizarea regiunii va deveni și mai importantă pentru aliați, spun experții Atlantic Council, care cred că Ankara ar putea juca un rol major în acest sens.

În calitate de a doua putere militară a Alianței și de țară care controlează singura cale de intrare și ieșire din Marea Neagră, Turcia are un rol esențial în asigurarea stabilității și securității regiunii.

În 2022 au existat semne că Ankara este dispusă să folosească această influență, folosindu-și conexiunile cu Ucraina și Rusia pentru a face presiuni în vederea unor discuții de pace directe între cele două părți.

Dronele turcești Bayraktar au avut un rol esențial în apărarea Ucrainei, în timp ce Turcia și-a valorificat, de asemenea, relațiile sale de lungă durată cu Rusia pentru a facilita, alături de ONU, un acord cu Moscova și Kievul care a deblocat exportul de cereale ucrainene și a redus riscul unei crize alimentare globale.

Este probabil ca Turcia să continue să facă presiuni pentru o soluționare a războiului în 2023.

În cazul în care acest scenariu începe să prindă contur, Turcia ar putea deveni un garant al securității și o contrapondere regională față de Rusia.

Vladimir Putin pierde, acasă și pe plan extern - Probabilitate scăzută spre medie

Putin se află într-o situație dificilă, într-un moment în care armata rusă se chinuie în Ucraina.

Dacă comunitatea transatlantică își menține sprijinul pentru Ucraina - și mai ales dacă acest sprijin crește, ceea ce permite Kievului să elibereze cea mai mare parte a țării - plecarea lui Putin de la putere în 2023 nu este exclusă, spun experții Atlantic Council.

Șansele ca acest lucru să se întâmple, de fapt, ar putea fi de până la 25%, spun analiștii.

Un astfel de scenariu ar fi posibil ca urmare a problemelor economice din Rusia, a creșterii numărului de pierderi de vieți în rândul armatei și, implicit, a creșterii tensiunilor civile în țară.

Unii comentatori se tem că orice înlocuitor plauzibil al lui Putin ar putea fi mai rău decât acesta. Dar trecutul este martor că șansele ca înlăturarea lui Putin să producă o deschidere politică și diplomatică sunt semnificativ mai mari, cred experții Atlantic Council.

Uniunea Europeană începe să se comporte ca o mare putere - Probabilitate medie

Trei factori ar putea împinge Europa să treacă de la dezbateri la acțiune. Primul este agresiunea lui Putin în Ucraina. Al doilea este asertivitatea globală a Chinei. Al treilea este potențiala revenire a lui Donald Trump la președinția SUA în 2024, spun experții Atlantic Council.

Pentru mulți lideri europeni, evoluțiile dramatice din ultimul an au oferit unele răspunsuri la întrebările privind autonomia strategică europeană.

Invazia Rusiei din Ucraina a subliniat fără echivoc rolul indispensabil al Statelor Unite în securitatea europeană, spun analiștii Atlantic Council. De asemenea, a ucis orice iluzie rămasă cu privire la o relație specială europeană cu Rusia și i-a convertit chiar și pe cei mai moderați susținători ai acestei poziții de la Berlin.

În același timp, în regiune au început să prindă contur și viziunile mai dure cu privire la China.

În 2023 va deveni mai clar cum anume vor fi puse în practică aceste idei din punct de vedere geopolitic, diplomatic și, mai ales, militar, spun analiștii think-tank-ului american.

Dacă ajutorul militar al UE pentru Kiev va continua, acest lucru ar fi un indiciu că Europa a adoptat un rol mai asertiv pe plan geopolitic.

Un impuls pentru extinderea UE stimulează lumea democratică - Probabilitate medie

Războiul Rusiei din Ucraina a avut un efect de bumerang asupra Kremlinului, determinând extinderea NATO spre nord pentru a include Finlanda și Suedia.

Acum ar putea avea un efect similar prin impulsionarea extinderii Uniunii Europene spre sud.

Multe foste țări comuniste văd aderarea la UE ca pe un mijloc de a scăpa de trecutul lor sovietic opresiv și de sfera de influență rusă cu toate patologiile sale, inclusiv corupția și autoritarismul - cu alte cuvinte, ca pe o modalitate de a trece la o lume occidentală a democrației, a piețelor libere și a statului de drept.

Guvernul ucrainean a depus cererea de aderare la UE la puțin timp după debutul invaziei, ceea ce a determinat UE să o accepte rapid (așa cum a făcut și cu cererea Republicii Moldova).

Este foarte posibil, spun analiștii Atlantic Council, ca acest conflict să accelereze candidaturile de aderare la UE ale țărilor din Balcanii de Vest în anul următor.

Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia vor simți probabil o nevoie sporită de a obține prosperitatea și securitatea pe care cred că UE ar putea să le-o ofere, iar liderii UE ar putea fi mai înclinați să accepte asta - așa cum a semnalat recent cancelarul Germaniei, de exemplu.

Petrolul venezuelean reduce presiunea asupra piețelor energetice globale - Probabilitate ridicată

Pe 26 noiembrie, SUA au extins o licenţă pentru Chevron, care îi permite companiei să reia producţia de petrol în Venezuela şi să importe ţiţei - un semn că Washington este tot mai aproape de a ridica sancțiunile pe care le-a impus în 2019 în semn de răspuns la autoritarismul liderului Venezuelei, Nicolás Maduro.

Normalizarea lui Maduro în calitate de președinte al Venezuelei este deja vizibilă în întreaga Americă Latină. Chiar și Columbia, care odinioară se opunea ferm lui Maduro, a restabilit relațiile diplomatice cu guvernul său în 2022.

Există și alte semne care indică un dezgheț, inclusiv participarea lui Maduro la conferința COP27 privind schimbările climatice și un schimb de prizonieri între Venezuela și Statele Unite, care a avut loc în toamnă.

Discuțiile dintre guvernul Maduro și opoziția sa politică din Ciudad de Mexico ar putea favoriza un acord prin care președintele să facă unele concesii, în schimbul eliminării de către Statele Unite a sancțiunilor suplimentare.

Acest pact ar putea include acorduri de împărțire a producției de petrol între companiile americane și compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA, precum și crearea unui fond pentru veniturile obținute din vânzările de petrol venezuelean, care să împiedice ca veniturile să ajungă chiar la guvernul Maduro.

Piețele energetice globale vor saluta această veste - în special în Europa, pe fondul crizei de energie - deoarece Venezuela are cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    dante69 29.12.2022, 18:40

    In 2023 Klaus Iohannis recuperează popularitatea pierdută și rămâne în istorie ca un mare om de stat. Probabilitate 0.

  • Avatar comentarii

    seaman651 30.12.2022, 22:10

    A pierdut Johann popularitatea? Dar cand a avut el popularitate? Poate doar cand a impins-o PSD pe Veorica la inaintare, ca s-a grabit boboru' sa-l voteze pe mutulica, numai sa nu iasa geniala.

ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Puya
09:34
Puya, despre retragerea din muzică. „Mai bine pui tu punct decât să pună alții. Mie îmi face plăcere să-mi aud vocea”
Delia Matache | sursa foto: Instagram
08:45
Decizia luată de Delia Matache. Ce face artista pe 4 decembrie 2026 la Palatul Parlamentului
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10:04
Armina și Marcel au părăsit „Insula Iubirii” 2026. Pentru cei doi testul s-a încheiat, după ce soția lui "Maluma de Tenerife" a ajuns de urgență la spital
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
09:59
Georgeta, mamă a doi băieți, conduce o basculantă roșie în Sibiu. Este singura șoferiță din balastieră: „Trebuie să ai o doză de adrenalină”
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
TRENDING
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Casa realizată din panouri din coji de orez în SUA
09:38
Casele din coji de orez pe care le construiesc americanii împotriva poluării, dar care arată ca niște vile de lux
Litoralul de la Mamaia. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:26
România, lider în UE la turismul intern: 89% dintre călătoriile românilor sunt făcute în țară, arată datele Eurostat
Atac nuclear
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
Fructe proaspete, fructe de pădure și legume la taraba unei piețe agricole
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...