Un pădurar care a participa, marți, la o activitate de marcare a copacilor în punctul Brătioara, de pe raza localității argeșene Berevoești, a fost atacat de o ursoiacă.
Bărbatul, care lucrează în cadrul unui ocol silvic privat, s-ar fi apropiat foarte mult de un adăpost în care se afla o ursoaică cu pui, fără să știe de prezența animalelor. În acel moment, a fost atacat de ursoaică, dar a fost salvat de colegii săi de muncă, care au pus animalul pe fugă.
Pădurarul a fost adus la Spitalul Municipal Cîmpulung, în jurul orei 10.00, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean Argeș şi preluat de personalul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU). În acest moment, victima se află în afara oricărui pericol.
„Pacientul a fost adus la Spitalul Județean în jurul orei 11.40. Avea plagă mușcată prin agresiune animală. A primit consult de specialitate. S–a decis internarea în cadrul secției Chirurgie Plastică. Iar momentan se află într-una din sălile blocului operator”, a precizat Maria Boștenaru de la Compartimentul Relații cu Publicul din Cadrul Spitalului Județean Argeș, citată de Realitatea de Argeș.
Autorităţile au deschis o anchetă, în acest caz, pentru a afla cu exactitate cum s-a produs incidentul.
La începutul acestei luni, doi copii au fost filmați jucându-se lângă o ursoaică, la Bușteni! Află cum a fost îndepărtat animalul!