Parcul Central din Cluj este reabilitat după Untold, începând de miercuri. Costul lucrărilor realizate în zona în care s-a desfășurat festivalul se ridică la 300.000 de lei. Suma este suportată de organizatorii festivalului.
Lucrările de reabilitare implică pregătirea terenului, supraînsămânțarea și aplicarea de îngrășământ pe teren. Totodată, vor fi înlocuite băncile, pavajul, rigolele, stâlpii de iluminat public, coșurile de gunoi și vor fi reparate gropile, informează Mediafax.ro.
Organizatorii festivalului Untold au anunțat că vor acoperi integral costurile de reamenajare a Parcului Central. Vor fi făcute reparații și în parcul din apropierea Hotel Sport. Reabilitarea este necesară atât în urma organizării festivalului, cât și din cauza unor alți factori, precum canicula și organizarea altor evenimente în parc.
Din estimările Primăriei Cluj-Napoca, costurile totale pentru lucrări se ridică la 282.354 lei. Acesteas sunt suportate integral de organizatorii festivalului Untold.
Lucrările vor fi realizate, începând de miercuri, de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca și vor fi gata în 15 septembrie.
Festivalul Untold a avut loc în perioada 3-6 august în Cluj-Napoca. La eveniment au participat peste 330.000 de oameni din lumea întreagă.
sursă foto: Facebook