Deputaţii şi senatorii, membri ai Birourilor Permanente, au decis, ieri, să abroge punerea în aplicare a legii prin care se propunea majorarea pensiilor parlamentarilor cu aproximativ 30 la sută. Ei consideră că nu este moral ca demnitarii să primească bani necuveniţi, atât timp cât alte categorii sociale abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta.
Şeful deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat că bugetul Camerei inferioare a Parlamentului nu a fost încă aprobat. El cere ca acesta să nu fie mai mare decât cel de anul trecut, pentru a uşura cheltuielile viitorului Guvern.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte