„A fost admisă contestaţia formulată de către inculpatul N.S. şi în privinţa lui a fost respinsă propunerea de luare a măsurii arestării preventive, dar s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu ziua de azi, azi fiind pus în libertate”

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Lucian Marian:

În schimb, contestaţiile depuse de celelalte patru persoane arestate preventiv au fost respinse de magistraţi, relatează Mediafax.

În acest caz, o grupare condusă de o familie de germani e acuzată că a ţinut în sclavie mai mulţi tineri germani, pe care i-au legat cu funii şi înhămaţi la căruţă s-au i-au pus să execute munci în locuinţele unor localnici din Vişeu de Sus, județul Maramureș, sub pretextul oficial al unui „program de reeducare”.

De fapt, tinerii ținuți în sclavie erau supuși la muncă silnică, bătuți, ținuți în ger, în ploaie, și munciți câte 11 ore pe zi.

Cinci persoane, printre care şi liderul grupării, cetăţeanul german Schumann Bert Sieghard, au fost arestate preventiv la sfârşitul lunii august, în dosarul „Projekt Maramureş”, fiind acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații