Pilotul Valentin Gvinda refuză să preia conducerea Tarom, după ce a făcut o analiză a situaţiei companiei, relatează Mediafax. În urmă cu trei zile, Libertatea a dezvăluit că acesta a avut suspendată licența de instructor de zbor timp de trei ani.
Valentin Gvinda fusese desemnat de către Consiliul de Administraţie al Tarom la conducerea companiei, după demiterea Mădălinei Mezei.
Surse din companie au declarat pentru Mediafax că Valentin Gvinda a transmis o informare Consiliului de Administraţie în care explică că a refuzat funcţia de director general, după ce a făcut o analiză a stării companiei.
Libertatea a dezvăluit vineri că Gvinda a avut suspendată licența de instructor de zbor vreme de trei ani pentru fraudă.
În 2013, Gvinda a falsificat o revalidare de licență – mai exact a susținut că a făcut examinarea unui pilot în simulator la Paris, în realitate acesta nefiind nici măcar în Europa în perioada respectivăsursă din TAROM pentru Libertatea:
Libertatea a contactat Autoritatea Aeronautică pentru a verifica informaţiile, iar instituţia a răspuns prompt, însă doar la o parte a întrebărilor.
AACR a confirmat că în 2013 Valentin Gvinda a avut licenţa de examinator suspendată timp de trei ani
Marţi, 15 octombrie, Mădălina Mezei a fost demisă din funcţia de director general al companiei aeriene Tarom, iar Consiliul de Administraţie l-a desemnat director interimar pe Valentin Gvinda.
Fosta șefă a Tarom s-a prezentat astăzi la DNA, pentru a fi audiată ca martor după ce l-a acuzat pe ministrul Transporturilor, Răvan Cuc, că i-a cerut să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii de cenzură.