Ministrul Cuc l-a uns șef la Tarom pe Valentin Gvinda, un pilot care a avut suspendată licența de instructor de zbor vreme de trei ani pentru fraudă!

Comentează
Arhiva foto

Autoritatea Civilă a confirmat azi oficial pentru Libertatea că proaspătul director general al companiei naționale aviatice n-a putut activa ca instructor între 2013 și 2016, din cauza unor ”practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului”. Gvinda a inventat că a examinat un pilot la Paris, numai că acesta era în Indonezia!

Valentin Gvinda, noul șef al Tarom, este angajat al companiei din 2017, exact un an după ce el a reprimit licența de instructor, pierdută în 2013 pentru un fals în acte.

Valentin Gvinda

El a zburat cea mai mare parte a carierei în aviația utilitară și apoi a fost angajat al Autorității Aeronautică Civilă Română (AACA).

Povestea falsului este cunoscută de mai mulți oameni din aviația românească.

Gvinda a fost angajat în companie în 2017 fără un interviu sau concurs direct pe funcția de comandant detașament ATR și pilot examinator - cea mai înaltă funcție în cadrul detașamentului ATR. Angajat al Tarom:

Aceeași sursă susține că ”angajarea lui Gvinda atât de sus a fost o situație atipică întrucât tuturor piloţilor le sunt verificate înainte de angajare cunoștințele teoretice și practice. Și în același timp, angajarea a fost neconformă cu politica de angajare la o companie cu capital majoritar de stat. El a fost angajat după ce era deja pensionar AACR, realizând astfel un cumul de pensie și salariu”.

La fel s-au petrecut lucrurile și acum câteva zile, când Gvinda a fost numit șef al companiei naționale, de către ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Ministrul n-a ținut cont de episodul secret din CV-ul lui Gvinda.

În 2013, Gvinda a falsificat o revalidare de licență - mai exact a susținut că a făcut examinarea unui pilot în simulator la Paris, în realitate acesta nefiind nici măcar în Europa în perioada respectivă. Unul dintre angajații Tarom:

A fost o examinare imaginară pentru prelungirea licenței europene (EASA).

Problema lui Gvinda a fost aceea că pilotul ”examinat” era un binecunoscut nume al aviației noastre, Sorin Oprea, ”un pilot comandant instructor examinator cu foarte mare experiență, fost șef de detașament ATR, dar care de mulţi ani locuiește și zboară în Indonezia pe alt tip de licențiere”, susține o sursă din Tarom.

”Domnul Gvinda a decis să-i revalideze în lipsă licența EASA”.

Valentin Gvinda, în interiorul unui avion ATR, pe care efectua instructaj

Scandalul care a urmat a fost, până la urmă, lăsat la nivelul Autorității Aeronautice, deși unii oameni din instituție au cerut implicarea Parchetului pentru fals în acte.

Autoritatea Aeronautică a confirmat suspendarea

Libertatea a contactat Autoritatea Aeronautică pentru a verifica informaţiile, iar instituţia a răspuns prompt, însă doar la o parte a întrebărilor. AACR a confirmat că în 2013 Valentin Gvinda a avut licenţa de examinator suspendată timp de trei ani.

Cu privire la calificarea de examinator autorizat al AACR, precizăm că acesta a făcut obiectul unei cercetări administrative şi a fost sancţionat conform Regulamentului UE 1178/2011, art. ARA.FCL.250 (a) 6, în anul 2013.Autoritatea Aeronautică Civilă:

Articolul invocat se referă la "practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului".

Gvinda şi-a recuperat licenţa în 2016, după minimul de 3 ani care trebuie să treacă de la ultima sancţiune, potrivit regulamentului UE în domeniul personalului navigant din aviația civilă.

Directorul general al Tarom a închis telefonul

Redacția l-a sunat pe Valentin Gvinda, pentru a discuta acest caz cu el. După ce a aflat despre ce este vorba, noul director general al TAROM a avut un singur comentariu: "Nu comentez niciun fel de chestiune în legatură cu poziţia mea şi nici cu dumneavoastră".

Apoi a închis telefonul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
MONDEN
Natalie Portman | Foto: Getty Images
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
Andreea Esca
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală