Premierul Viorica Dăncilă pleacă la Vatican, într-o vizită care se va desfășura în perioada 10-13 mai; Va fi primită în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, potrivit unui comunicat al Executivului. Premierul a anunțat în deschiderea ședinței de Guvern că va pleca joi la Vatican.
Potrivit Executivului, prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 10-13 mai 2018, o vizită la Vatican. În data de 11 mai 2018, premierul va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, iar ulterior va avea o întrevedere cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de stat al Sanctității Sale.
De asemenea, şeful Executivului va avea o întâlnire cu Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, precum și cu președintele Comunității Sant’Egidio, Marco Impagliazzo.
Vizita prim-ministrului României la Vatican are loc pe fondul unor relații bilaterale foarte bune, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a României, care va fi marcat la Sf. Scaun printr-o serie de manifestări culturale și academice de ținută.
Programul vizitei include, de asemenea, o întâlnire cu studenții români care studiază în universitățile pontificale, care va avea loc la sediul Colegiului Pontifical ”Pio Romeno”.
În 2015, Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit la Vatican, de Sanctitatea sa Papa Francisc, şeful statului dăruindu-i Suveranului Pontif o gravură cu oraşul în care a fost primar, Sibiu, şi o monedă de aur.