Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat la aniversarea prinţului Charles. Administraţia Prezidenţială a confirmat joi, 30 august, pentru Agerpres, că preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit, din partea Reginei Elisabeta a II-a, invitaţia de a participa la recepţia organizată cu ocazia aniversării prinţului Charles.
Regina Elisabeta a II-a va organiza pe 14 noiembrie, la Palatul Buckingham, o recepţie cu ocazia aniversării prinţului Charles.
Este cunoscută afinitatea Prințului Charles pentru România, fiind un bun ambasador al țării noastre în lume.
Anul acesta, în luna mai, Prințul Charles a fost primit la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis.
La sfârșitul aceleiași luni, Prințul Charles s-a întâlnit cu Ivan Patzaichin la Viscri, satul din județul Brașov în care fundația sa are sediul, într-o casă construită în anul 1700.
Moștenitorul Coroanei Marii Britanii a discutat, cu aceeași ocazie, și cu mici fermieri și producători de alimente artizanale.
Tot atunci, Prințul de Wales a degustat palinca, brânza, pastrama din crap, fiind întâmpinat în șura din gospodărie cu muzică de tip caffe concert.
O lună mai târziu, Prințul Charles a fost încântat de vizita sa în Sibiu. Trebuia să stea 20 de minute, dar a rămas aproape două ore.
Vezi aici cum a reacționat, la un moment dat, Regina Elisabeta a II-a când Prințul Charles i-a spus „mami”.