La sfârșitul anului trecut, sindicaliștii de la metrou amenințau cu greva generală și au obținut majorarea salariilor tuturor a angajaților Metrorex cu 20 la sută. Deși s-a estimat că revendicările acestora vor duce la creșterea prețului la călătoriile cu metroul, directorul Metrorex a anunțat că bucureștenii nu vor plăti bani în plus pentru a circula cu metroul.

„Bugetul Metrorex pentru anul 2019 a fost întocmit fără majorare de tarife. Anul acesta tarifele rămân cele actuale”, a declarat directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu, conform Agerpres.

Fostul ministru al Transporturilor Lucian Şova declara, la jumătatea lunii noiembrie 2018, prețul călătoriei cu metroul ar putea crește din cauza majorării salariilor angajaților Metrorex.

„Dacă noi vom accepta creşterea de 42% la salarii, aceasta nu va putea fi dusă decât în costurile biletului de călătorie. Suntem supuşi unei presiuni sindicale care trebuie, în viziunea celor care ameninţă cu greva, să conducă la creşterea preţului la biletul de metrou la 4 lei o călătorie, 8 lei două călătorii. Nu mi se pare că acest lucru poate fi acceptat. Suntem deschişi negocierii, dar nu şantajului. Administraţia Metrorex a propus succesiv diferite procente de creştere a salariului”, a declarat Lucian Şova, în contextul grevei angajaților Metrorex.

Libertatea a scris că un angajat Metrorex câștigă în medie 1.600 de euro pe lună. Metrorex are 4.399 de angajaţi, iar în 2018 a avut un buget de aproape 400 de milioane de euro. 77 de milioane de euro este subvenţia acordată de stat.

Metrorex vs Metro de Bruxelles. O comparaţie reală între metroul din România şi cel din Belgia


Citește și:

COPIII SISTEMULUI. Orfanul cu media 9,90 care a dat statul în judecată și a câștigat: „Cei de la Protecţia Copilului ne iau colacul de salvare şi ne îneacă atunci când suntem aproape de mal” – VIDEO

120 de condamnați în Anglia, niciunul în România! Același procuror DIICOT care nu i-a cercetat pe colonelul SRI Predoiu, fratele șefului SIE, și pe ceilalți ofițeri din dosarul de trafic de minore „Shanghai” a ratat toți inculpații în „Academia de Trafic de Minori Țăndărei”!

VIDEO/ Dorian Popa se mută în casă nouă la primăvară: „Mai avem de pus la punct planurile cu piscina”

VIDEO/ Actrița Olimpia Melinte, trimisă de părinți să facă „o facultate serioasă”, după ce a terminat Actoria


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.