Nicușor Dan ar fi doar al doilea matematician președinte al unei țări, dacă e ales în turul 2. Primul e în Africa

Comentează

În cazul în care ar câștiga turul 2 al alegerilor din 2025, Nicușor Dan ar fi al doilea matematician președinte al unei țări. Faustin-Archange Touadéra este primul șef de stat specialist în matematică și conduce Republica Centrafricană din martie 2016.

Până la alegerile prezidențiale de duminică, 18 mai, au mai rămas doar câteva zile. În cursa pentru funcția de președinte au intrat, după turul I de scrutin, George Simion și Nicușor Dan. În cazul în care primarul Bucureștiului ar câștiga alegerile, România ar putea avea cel de-al doilea președinte matematician din lume.

Primul șef de stat matematician este Faustin-Archange Touadéra. În vârstă de 68 de ani, academicianul conduce Republica Centrafricană din martie 2016. Anterior mandatului de președinte, el a fost premierul țării din ianuarie 2008 până în ianuarie 2013.

Cine este Faustin-Archange Touadéra, primul președinte matematician din lume

Faustin-Archange Touadéra s-a născut la data de 21 aprilie 1957, în Bangui. Părinții actualului președinte al Republicii Centrafricane au fost un fermier și un șofer, originari din Damara. Touadéra a terminat liceul în Bangui, în 1976, iar mai apoi a urmat cursurile Universității din Bangui și ale Universității din Adidjan.

În 1986, Faustin-Archange Touadéra părăsește țara natală și pleacă în Franța. Acolo începe un doctorat în Matematică la Universitatea din Lille. Odată ce a revenit acasă, actualul președinte a obținut un post de asistent la catedra de Matematică a Universității din Bangui.

Matematicianul a fost rector al Universității din Bangui din 2005 și până în 2008. La scurt timp începe și cariera politică a lui Faustin-Archange Touadéra.

Faustin-Archange Touadéra, de la prim-ministru la primul președinte matematician

Cariera politică a lui Touadéra ia amploare în 2008, atunci când matematicianul este numit prim-ministrul Republicii Centrafricane. Mandatul academicianului ține din ianuarie 2008 până în ianuarie 2013, când este demis de președintele François Bozizé.

În 2015, Touadéra anunță că va candida independent la alegerile prezidențiale din Republica Centrafricană, din 2016. FAT, așa cum este numit de public și presă, a intrat în turul al doilea de scrutin și l-a învins detașat pe fostul premier. A câștigat în fața lui Anicel Georges Dologuele cu 62% din voturi.

În martie 2016, Faustin-Archange Touadéra depune jurământul și devine președintele Republicii Centrafricane. Tot atunci, Touadéra devine și primul președinte matematician al unei țări.

Înaintea lui Touadéra, președintele american James A. Garfild a fost primul șef de stat care a demonstrat Teoria lui Pitagora. Garfild terminase Dreptul, însă avea înclinații spre matematică așa că publică o demonstrație proprie a Teoriei lui Pitagora, în 1876.

Controversele din jurul primului președinte matematician

Touadéra a stârnit o serie de controverse pe plan intern și extern, presa străină susținând că „se agată de putere” și că „a transformat imaginea de tehnocrat timid într-un șef de stat încrezători”, scrie Africanews. Criticii l-au mai numit și „președintele Wagner”, inspirat de compania rusă care îi asigură paza.

Odată cu schimbarea constituției din Bangui, matematicianului i se dă dreptul să candideze pentru un al treilea mandat în 2025. Decizia a stârnit un val de critici. Academicianul a fost acuzat că „își dorește să fie președinte pe viață”. În cazul în care ar fi reales, ar deveni primul președinte care ocupă această funcție de 16 ani în Republica Centrafricană.

Cele două mandate ale lui , Faustin-Archange Touadéra au fost pline de conflicte. Deși a fost reales în 2020, președintele matematician este acuzat de ONU și ONG-uri că și-a schimbat politica și țara trăiește în sărăcie. Metalele prețioase și diamantele sunt exploatate de companii ce au legătura cu Rusia. ONU vine cu acuzații dure și în ceea ce privește luptele de gherilă și crimele pe care mercenarii le-ar fi săvârșit în rândul civililor, scrie sursa citată mai sus.

Cum se apără primul președinte matematician din lume

Pe de altă parte, potrivit Africanews, Touadéra este considerat „omul păcii” de către susținătorii săi. Aceștia sunt recunoscători pentru menținerea securității în cea mai mare parte din țară.

Simpatizanții președintelui sunt de părere că matematicianul a fost nevoit să țină piept clanurilor și politicienilor din opoziție. Pe de altă parte, există opinii care spun că Touadéra a fost cel care a adus „rechinii”, iar acum a devenit doar „prizonierul anumitor lideri de război”.

La acest moment, experții sunt de părere că Touadéra a folosit dualitatea ca „principala armă politică” și susțin că șeful statului „acceptă să spună da tuturor, fără să ia decizii publice”, mai scrie presa străină.

Nicușor Dan ar putea deveni al doilea președinte matematician din lume, dacă va câștiga alegerile de duminică. Primarul Bucureștiului are un doctorat în matematică obținut în Franța, acolo unde a plecat în 1992 printr-o bursă de studiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește