Reacția Principesei Elena, mama fostului principe Nicolae: „Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România”

Comentează

Mama fostului principe Nicolae, Principesa Elena, a prezentat o declarație în care precizează că este dezamăgită și îngrijorată de faptele fiului său. Casa Regală a publicat miercuri un comunicat în care a spus că Nicolae a încercat să forțeze intrarea în reședința Regelui Mihai din Elveția, rănind o infirmieră.  

„Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai.

I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă.

La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României.

Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator”, este mesajul transmis de Principesa Elena, publicat de Casa Regală.

Fostul principe Nicolae a forțat intrarea în casă și a agresat fizic și verbal trei persoană, a anunțat miercuri Casa Regală a României, într-un comunicat. Incidentul a avut loc o o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif.

EXCLUSIV/ Amor și ciorbă. Soluția pentru gospodinele din România care vor să se uite la telenovele în timp ce gătesc

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
MONDEN
Cuzin Toma, cunoscut drept Firicel din Las Fierbinți | sursa foto: PRO TV
16:57
Ce substanțe ar fi consumat Cuzin Toma înainte de a se urca la volan. Firicel din Las Fierbinți avea permisul suspendat
Mirela Vaida la Acces Direct
16:01
Mirela Vaida, primele declarații după cearta cu Valerie Lungu la Asia Express: „Am exagerat”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:22
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
15:17
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
17:43
Interes uriaș pentru construcția nodului rutier Cugir, de pe A1: 17 oferte au fost depuse pentru contract
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
17:28
Casa Albă i-a cerut demisia ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, acuzată de mai multe nereguli grave
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Paradis Hotels - litoralul romanesc
16:20
Românii cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani țin în spate litoralul românesc. Peste jumătate dintre vacanțe sunt plătite de ei, arată o nouă analiză
Laponia | sursa foto: Eturia
16:02
Care sunt cele mai căutate destinații pentru sărbătorile de iarnă. Unde pleacă românii în decembrie 2026 și ianuarie 2027
Borcan cu maioneză
15:46
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
WizzAir
15:13
Reguli stricte Wizz Air pentru transportul dispozitivelor electronice: ce este complet interzis în bagajul de cală și ce nu ai voie să faci în timpul zborului
Un câine și o pisică împreună pe canapea
14:30
Cum menții o pisică sau un câine activ în casă când afară plouă sau e prea frig
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?