Profesorul de ştiinţe Peter Harvey a fost arestat, joi, pentru tentativă de omor după ce un elev de-al său de la o şcoală din Mansfield, Marea Britanie, a ajuns la spital cu răni grave la cap, relatează Daily Telegraph.
Victima, identificată de poliţie ca Jack Waterhouse, a fost dusă de urgenţă la spital, iar medicii au declarat că starea acesteia s-a îmbunătăţit uşor pe parcursul nopţii, dar sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei ulterioare a stării de sănătate.
Poliţia a declarat că profesorul va fi interogat în cursul zilei de vineri. După primele cercetări, se pare că în timpul incidentului profesorul a mai agresat alţi doi elevi de la aceeaşi şcoală Romano-Catolică, un băiat şi o fată în vârstă de 14 ani.
Părinţii copiilor care învaţă la şcola din Mansfield sunt consternaţi de situaţia creată. "Nu ne vine să credem. Peter Harvey e un bărbat cumsecade, ba chiar juca în piesele de teatru ale elevilor.", spun la unison cei care l-au cunoscut pe cadrul didactic.