Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări meteorologice de caniculă, disconfort termic ridicat și instabilitate atmosferică, valabile sâmbătă, 22 august 2026, în cea mai mare parte a țării. Valul de căldură va menține temperaturi extrem de ridicate, iar în mai multe județe indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Cuprins:
Conform meteorologilor, avertizarea cod portocaliu intră în vigoare sâmbătă, 22 august, la ora 10:00, și este valabilă până duminică, 23 august, la ora 10:00. Această alertă vizează județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Botoșani și Iași, unde valul de căldură va fi deosebit de intens.
În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa în general între 35 și 37 de grade Celsius, iar în sudul județelor Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman valorile termice vor atinge chiar și 38 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. De asemenea, nopțile vor fi tropicale, cu minime cuprinse între 18 și 22 de grade Celsius.
În același interval de timp, cea mai mare parte a teritoriului național se va afla sub avertizare cod galben. Temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate pentru această perioadă și se vor încadra între 33 și 37 de grade Celsius.
Local se va înregistra caniculă și disconfort termic ridicat, în timp ce în Câmpia Română indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
În jumătatea sudică a țării, noaptea de sâmbătă spre duminică va fi tropicală, temperaturile minime menținându-se între 19 și 22 de grade Celsius.
Pe lângă valul de căldură persistenți, meteorologii avertizează că sâmbătă vor apărea și perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta în zona de munte și pe arii restrânse în centrul, nordul și nord-estul țării.
Vor fi înnorări temporar accentuate, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale ce vor atinge în general 50…55 km/h. Izolat se pot produce vijelii și căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și pe alocuri vor depăși 25 l/mp în intervale scurte de timp.