Avertizarea cod portocaliu, în vigoare de astăzi, de la ora 14.00 și până vineri, la ora 2.00, vizează zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei,
precum și în vestul Olteniei.

Potrivit ANM, în aceste zone „vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat peste 50-70 l/mp.

Noi alerte meteo: zonele vizate acum de vijelii și ploi torențiale. În sud-est va fi în continuare caniculă
Codul portocaliu este valabil de pe 6 iulie, ora 14.00, până pe 7 iulie, ora 2.00. Codul galben este valabil de pe 6 iulie, de la ora 12.00 și până pe 7 iulie, ora 10.00

O avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii, în vigoare până vineri, la ora 10.00, vizează Banatul, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei

Meteorologii avertizează că în aceste zone vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55-65 km/h), vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

Caniculă în sudul-estul țării

Totodată, ANM a emis joi o informare meteo de caniculă și disconfort termic ridicat pentru ziua de joi, 6 iulie.

Potrivit ANM, joi va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade Celsius.

De asemenea, meteorologii au avertizat că și vineri, 7 iulie, disconfortul termic va fi în continuare ridicat în regiunile sudice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.

Cum va fi vremea la București

ANM a emis și o prognoză specială pentru Capitală, valabilă începând de joi, de la ora 12.00 și până vineri, la ora 10.00

Conform prognozei, în această perioadă, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși la amiază pragul critic de 80 de unități.

Spre seară și noaptea vor fi posibile înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului

Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul a 35 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade Celsius.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

danielprisecaru 06.07.2023, 13:21

Se schimbă anotimpurile

Avatar comentarii

AlexMih80 06.07.2023, 13:42

Vremea numai tine cu omenirea, a luat-o razna.

Avatar comentarii

LauraB123 06.07.2023, 15:54

A luat-o razna de tot vremea din păcate!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.