Sportul ar putea deveni obligatoriu la Bacalaureat. Ce prevede proiectul depus în Parlament

Comentează

Proiect privind introducerea mai multor ore de sport în școli, depus în Parlament. Inițiativa legislativă este semnată de mai mulți parlamentari PSD, USR şi minorităţi și prevede mărirea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învăţământ dar şi introducerea probei practice de evaluare a competenţelor motrice ca disciplină obligatorie a examenului de Bacalaureat.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaților, forul decizional fiind Senatul.

Cel puțin trei ore de sport în grădinițe, în învățământul primar, gimnazial și liceal, și minim 2 ore în învățământul superior

Potrivit proiectului, personalul didactic din unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară trebuie să organizeze minimum 2 ore de activităţi psihomotrice săptămânal pentru fiecare grupă de copii. În învăţământul preşcolar, care cuprinde grupa mică, mijlocie şi mare, trebuie să se organizeze minim 3 ore de sport, iar în învăţământul primar - clasa pregătitoare, clasele I - IV - minim 3 ore de educaţie fizică săptămânal.

Pentru învăţământul gimnazial - clasele V-VIII, dar şi pentru învăţământul liceal - clasele IX-XII se vor face minim 3 ore de educaţie fizică săptămânal în trunchiul comun şi 2 ore de sport colectiv (sport competiţional), la decizia şcolii, care se va desfăşura sub diferite forme, în funcţie de specificul fiecărei unităţi şcolare pentru fiecare clasă, mai prevede proiectul de lege.

De asemenea, în învăţământul superior, sunt impuse cel puțin 2 ore de sport, săptămânal, pe fiecare semestru, prevăzute în planurile de învăţământ, peste numărul de ore alocat pe profiluri şi, opţional, 2 ore de sport colectiv (sport competiţional) pe ramura de sport sau grupe sportive.

Se introduce proba practică de evaluare a competenţelor motrice, la Bacalaureat

Iniţiativa legislativă mai prevede introducerea la examenul de Bacalaureat a probei practice de evaluare a competenţelor motrice formate pe durata învăţământului liceal, pentru elevii apţi din punct de vedere medical să desfăşoare activităţi de educaţie fizică şi sport.

Orele de educaţie fizică din învăţământul primar vor putea fi predate şi de învăţători sau institutori, fiind incluse în norma acestora. De asemenea, aceste ore de educaţie fizică pot fi predate de profesorii pentru învăţământul primar, în cadrul activităţilor postului, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii sau certificatul de competenţe.

"Iniţiativa legislativă are în vedere promovarea unei strategii concrete pentru dezvoltarea sportului de masă şi pentru a atrage tinerii să facă mişcare. Creşterea numărului de ore de sport la toate nivelurile de învăţământ din România contribuie la creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă. Dacă vom avea mai mulţi practicanţi de sport, vom reduce numărul de paturi ocupate în spitale cu diferite afecţiuni cauzate de lipsa de mişcare şi viaţa sedentară", arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Citește și: Guvernul ia în calcul plafonarea amenzilor de circulație, la nivelul anului 2017; Anunțul, făcut de premierul Tudose

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din Sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește