Din Europa până în America Latină și Asia, protestatarii au ieșit în stradă și au luptat la nivel global pentru democrație.
Deși cauzele protestelor au fost diferite, iar rezultatele la fel, o mare parte dintre oameni au protestat împotriva inegalităților sociale și a corupției, exprimându-și nemulțumirea față de guvernele lor.
Publicația de presă, Euronews, a făcut o retrospectivă video a celor mai importante proteste din anul 2019. România e menționată la minutul 0:55. Corupția guvernamentală reprezintă motivul principal care i-a scos pe oameni în stradă, conform site-ului.
https://youtu.be/UfBGK-3eeAY?t=53 Cele mai importante proteste pro-democrație din 2019
Mare parte dintre mișcările de stradă au ținut prima pagină a ziarelor din 2019. Aici intră manifestațiile violente ale „Vestelor Galbene” din Franța și protestele masive din Hong Kong împotriva unei legi a extrădării care ar fi permis guvernului de la Beijing să îi aducă în China continentală pe fugarii stabiliți în Hong Kong.
Protestele pro-democrație din Hong Kong continuă și în 2020.
America de Sud (America Latină) a avut și ea parte de ieșiri în stradă care, în Bolivia, au dus la demisia Președintelui Evo Morales.
Violența folosită de guverne împotriva manifestanților a fost prezentă pe tot globul. În Iran, guvernul a închis internetul din țară pentru o săptămână în încercarea de a înăbuși grupurile de protestatari.