PSD condamnă tentativa ilegală și neconstituțională a lui Grindeanu și Ponta de a prelua puterea executivă în stat. Partidul aflat la guvernare a transmis, vineri seară, un comunicat oficial în care spune că în toate acțiunile ilegale, cei doi nu reprezintă PSD și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice. PSD spune că cei doi acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor.
”PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român. În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale. Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor”, a transmis Partidul Social Democrat.
Citeste și: Carmen Dan: Ne confruntăm cu o veritabilă lovitură de stat; Lia Olguța Vasilescu: Vom ataca demiterea lui Busuioc în justițiePremierul Sorin Grindeanu a trimis la Palatul Cotroceni demisiile lui Carmen Dan și Sevil Shhaideh. Premierul a trimis și propunerile de interimat: Augustin Jianu la Dezvoltare și Sorin Grindeanu la Interne. Premierul a mai demis și patru secretari de stat, printre care Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD, dar și Adrian Mlădinoiu, fostul aghiotant al lui Liviu Dragnea.
A mai fost demis Adrian Ionuţ Dragnea, fost deputat şi preşedinte al CJ Teleorman, care a ocupat funcţia după plecarea lui Dragnea. În aceeași seară, Victor Ponta a fost numit Secretar general al Guvernului. Decizia semnată de Alexandru-Mihai Ghigiu a fost publicată în Monitorul Oficial. Secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc nu a refuzat, inițial, să plece din funcție, astfel că s-a procedat la delegarea atribuțiilor sale.