Psaki a informat că, după ce a fost testată negativ de mai multe ori în timpul săptămânii, duminică rezultatul testului a fost pozitiv.

„Deşi nu am avut un contact personal apropiat cu preşedintele sau cu înalţi oficiali ai Casei Albe de miercuri şi am fost testată negativ timp de patru zile după ultimul contact, dezvălui testul pozitiv de astăzi de dragul transparenţei”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Când l-am văzut ultima dată pe preşedinte marţi, eram aşezaţi afară la o distanţă de peste un metru şi purtam măşti.

Jen Psaki:

Psaki a mai declarat că, datorită vaccinului, are doar simptome uşoare şi lucrează de acasă, adăugând că va rămâne în carantină timp de zece zile, după care va face un alt test înainte de a reveni la Casa Albă.

Preşedintele Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, aflat duminică la Roma pentru summitul G20 şi luni la Glasgow pentru summitul COP26 privind schimbările climatice, a primit doza de rapel a unui vaccin anti-COVID-19 în luna septembrie.

Mulţi americani continuă să fie refractari la vaccinarea anti-COVID-19 şi doar 58% dintre ei sunt complet vaccinaţi, în contextul în care Statele Unite au înregistrat peste 745.000 de decese din cauza pandemiei.

Oficialii americani din domeniul sănătăţii au aprobat vaccinuri de rapel pentru Moderna, Pfizer şi Johnson & Johnson.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Medicii și familiile explică de unde vin informațiile pacienților Covid în stare gravă care refuză internarea: „La spital mă omoară doctorii”

9 pompieri brazilieni au murit, după ce tavanul unei peșteri s-a prăbușit peste ei, în timpul unui exercițiu de securitate

Ludovic Orban, despre Klaus Iohannis: ”A luat-o complet razna, cred că nu își termină mandatul”

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Playtech.ro
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Observatornews.ro
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Știrileprotv.ro
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer