Acest armistițiu ar trebui să creeze un ”climat de relaxare umanitară, care ar trebui să favorizeze revenirea la negocierile de pace care au fost întrerupte de un an și jumătate”, au transmis rebelii de stânga, într-o declarație publicată marți, 7 iulie.

Sâmbătă, soldații columbieni au ucis un oficial al Armatei de Eliberare Naţională (ELN), prezentat drept mâna dreaptă a principalului lider militar al acestei gherile ghevariste, ultima din Columbia, a anunţat preşedintele Ivan Duque.

Apărută în 1964 şi inspirată de ideile revoluţionarului argentinian Che Guevara, ELN are aproximativ 2.300 de luptători şi este considerată ultima gherilă din Columbia, după acordul de pace semnat în 2016 de autorităţi cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).

Confruntările armate durează de cinci decenii

Beneficiind de o reţea importantă de sprijin în mediul urban, această gherilă operează în 10% din cele 1.100 de municipalităţi columbiene, potrivit unor studii independente.

Din cauza unei presupuse responsabilităţi a ELN în producerea atentatului cu maşină-capcană în 2019 asupra principalei academii de poliţie din capitala Bogota, preşedintele de dreapta Ivan Duque a întrerupt negocierile de pace iniţiate în 2017 de predecesorul său de centru Juan Manuel Santos, care a încercat să pună capăt confruntărilor armate care durează de mai bine de 50 de ani.

124.494 de cazuri au raportat autoritățile sanitare din Columbia. Au fost confirmate 4.359 de decese.


Citeşte şi:

Dispută între Nicușor Dan și Gabriela Firea pe tema grădinițelor din București: „În patru ani nu s-a construit nicio nouă grădiniță”

VIDEO | Bătaie ca-n filme în Buzău. Mai mulţi poliţişti îmbrăcați în civil au imobilizat mai mulți suspecți de furturi

Emil Constantinescu, operat la Spitalul Militar după un accident casnic. Fostul preşedinte a suferit două fracturi grave

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie